Grupul austriac Lasselsberger (fostă Cesarom) arată că românii schimbă gresia şi faianţa o dată la 20 de ani, iar înlocuirea plăcilor ceramice se face mai ales în locuinţele finisate înainte de 1990.
Cel mai mare producător de profil din România estimează că numărul locuinţelor care vor fi placate pentru prima dată cu plăci ceramice se va ridica în acest an la aproxinmativ 95.000, în scădere cu aproximativ 13% comparativ cu 2010.
Din studiile noastre reiese că românii schimbă gresia şi faianţa o dată la 20 de ani. Astfel, estimăm că înlocuirea plăcilor ceramice se face preponderent în locuinţele finisate înainte de 1990, precizează Eduard Măcărescu, directorul de operaţiuni al Lasselsberger SA, în comunicatul citat de Mediafax.
Datele companiei arată, de asemenea, că aproximativ 290.000 de locuinţe vor fi reamenajate în acest an cu gresie şi faianţă, valoarea totală a plăcilor ceramice ridicându-se la aproximativ 61 milioane de euro.
Muntenia şi Transilvania sunt regiunile care atrag cele mai mari achiziţii pentru placarea de locuinţe noi, în timp ce Moldova este regiunea în care majoritatea placărilor se fac în locuinţe vechi care nu au fost dotate până în acest moment cu gresie şi faianţă.