Cel mai scump tablou vândul vreodată în cadrul unei licitaţii, pictura "Nud, Frunze Verzi şi Bust" realizată de Pablo Picasso, va fi expusă pentru prima dată în Londra, la galeria Tate Modern, relatează Reuters. Pictura realizată în 1932 a fost vândută anul trecut pentru 106,5 milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii din New York, iar acum, actualul proprietar a împrumutat-o galeriei Tate pentru a putea fi admirată şi de publicul larg.
"Nud, Frunze Verzi şi Bust face parte dintr-o serie de picturi inspirate de Marie-Therese Walter, "muza" lui Picasso, şi a fost realizată în Boisgeloup, Normandia, în primele luni ale anului 1932", a explicat Nicholas Serota, curatorul galeriei Tate. Pictura se află în posesia celui de-al trilea proprietar din istoria sa, însă numele lui nu a fost făcut public. Din 1936 când Picasso a vândut pictura, ea a fost expusă o singură dată, în 1961, în cadrul unei expoziţii care comemora aniversarea artistului.
Măsurile de securitate luate de galierie pentru a proteja pictura de vandali sau hoţi nu sunt cunoscute până acum.
Marie-Therese Walter, muza şi amanta lui Picasso
Picasso a cunoscut-o pe Marie-Therese Walter în 1927, când i-a devenit amantă. El a început să o picteze patru ani mai târziu. Tablourile inspirate de noua sa muză sunt considerate "printre cele mai mari realizări ale sale din perioada interbelică", a explicat Serota. Chiar dacă Picasso a ascuns pentru mult timp aventura lui cu Marie-Therese, "Nud, Frunze Verzi şi Bust" a fost una dintre lucrările care a schiţat deschis iubirea dintre cei doi. Femeia a murit în 1977, la patru ani după Picasso. (Alexandra Pele)
Cel mai scump tablou vândul vreodată în cadrul unei licitaţii, pictura "Nud, Frunze Verzi şi Bust" realizată de Pablo Picasso, va fi expusă pentru prima dată în Londra, la galeria Tate Modern, relatează Reuters. Pictura realizată