De la Stieg Larsson, care şi-a vândut romanele post-mortem în aproape 50 de milioane de exemplare, literatura poliţistă de extracţie scandinavă a devenit un fenomen în sine. Scriitoarea islandeză Yrsa Sigurdardottir a participat la Bucureşti la o dezbatere pe tema literaturii poliţiste nordice.

Moderatorul dezbaterii, criticul Dan C. Mihăilescu, a făcut o introducere spumoasă în lumea „crime fiction"-ului scandinav. „Nu ştiu de ce, la noi, romanul poliţist este considerat un gen minor, deşi în dictatură evadam pe verticală citind romane de călătorii, de aventuri pe mare, iar fascinaţia pentru cărţile poliţiste era dublă pe atunci. Era ca un fel de copcă pe care o făceam în gheaţă şi prin care evadam. Genul policier a mai apus apoi în anii '90 pentru ca în anii 2000 să apară, iată, acest şoc dat de valul de autori nordici."

Pivniţa cu cadavre din spatele vitrinei

Încercând să răspundă la întrebarea de ce tocmai nordul Europei a scos la iveală atât de multe romane poliţiste de valoare, Dan C. Mihăilescu a făcut o scurtă analiză a societăţii din aceste ţări. „Totul acolo este perfect, ca într-o vitrină. Nu există sărăcie, nu există criminalitate, nu vezi niciodată gunoaie, totul e curat şi sclipitor, ce mai, e Paradisul pe pământ. Aşa se face că până şi Ion Iliescu a fost multă vreme fascinat de modelul suedez.

De aceea, este surprinzător că tocmai acolo au apărut aceste cărţi care reprezintă un soi de revoltă a subsolurilor, a răului din noi. Este ca în serialul «Midsomer Murders», unde viaţa este idilică, toată lumea trăieşte fără griji, dar îndărătul ştaifului există mai mereu câte o «pivniţă» plină cu cadavre. Într-un astfel de loc, unde totul e suspect de bine, bănuieşti mai mereu coada de drac din spatele acestei stări de prea mult bine, unde oamenii ajung să facă crime «just for fun». Aşa se petrec lucrurile şi la autorii nordici