Numărul familiilor din judeţul Mureş care s-au interesat anul trecut pentru adopţia unui copil este dublu faţă de cel al minorilor care au fost adoptaţi. Autorităţile trebuie să încerce mai întâi reintegrarea copilului în familia naturală, care l-a părăsit, şi dacă nici rudele sale nu-l vor, doar atunci acesta poate fi dat spre înfiere.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş, în urma campaniei de informare privind procedura adopţiei iniţiată în martie 2010, 35 de familii şi persoane au solicitat informaţii privind procedura de adopţie. Dintre acestea, 22 de familii, 18 din mediul urban şi patru din mediul rural, au depus actele necesare şi au fost evaluate, fiind apte să adopte. De asemenea, familiile au beneficiat de sesiuni de pregătire pentru asumarea rolului de părinte. „Evaluarea familiei durează 60 de zile. Este urmată de acele sesiuni de pregătire pentru asumarea rolului de părinte iar după cele 60 de zile se eliberează sau nu atestatul dacă familia poate sau nu să adopte. Adopţia poate să dureze ani sau luni de zile. Am avut familii care şi-au reînnoit atestatul şi au rămas în evidenţa noastră pentru potrivirea cu un alt copil. Ideea este ca pentru fiecare copil să găsim cea mai potrivită familie şi această compatibilitate este foarte importantă, pentru că îşi va pune amprenta pe întreaga existenţă şi a copilului şi a familiei adoptive”, a declarat Elida Deak, directorul executiv adjunct al DGASPC Mureş.
14 copii adoptaţi în 2010
Anul trecut pe raza judeţului Mureş a fost deschisă procedura de adopţie pentru 39 de copii, dintre care 15 de etnie română, 20 de copii de etnie rromă şi patru de etnie maghiară. Dintre aceştia 14 au fost adoptaţi, trei au fost încredinţaţi spre adopţie atât la familii adoptive din judeţul Mureş cât şi alt judeţ. „Nu contează că este de etie rromă. Pentru familie