Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns o antreprenoare de 25 de ani sa conduca un grup cu 170 de angajati

Publicat in Wall-Street.ro, luni 7 martie 2011 ·

Eleonora Tuca implineste 25 de ani pe 8 martie, varsta pana la care a pus bazele a trei companii care au ajuns la sute de angajati si lucreaza cu parteneri puternici, precum Dacia Renault. Cum a reusit acest lucru?

Antreprenoarea era in primul an la Colegiul Universitar de Institutori Pitesti cand a intalnit doi francezi si un britanic in timp ce lucra in probe la un restaurant chinezesc. Pentru ca era singura care a putut vorbi in engleza cu acestia, cei trei clienti au recrutat-o pentru un business pe care l-au deschis cateva luni mai tarziu.

Astfel, in februarie 2006, era infiintata Image Quality and Technology, o companie care se ocupa de sortarea, inspectia, retusarea si reconditionarea pieselor auto, iar doar o luna mai tarziu fondatorii acesteia plecau din Romania, intrucat lucrau pentru o afacere asemanatoare in Anglia si semnasera clauze de confidentialitate si neconcurenta.

Dar, firma, in care au fost investiti initial doar 1.500 de lei, fusese deschisa pe numele Eleonorei Tuca (foto), iar ea avea doar 20 de ani si niciun fel de cunostinte de management.

Ce a determinat-o totusi sa continue businessul?

“Datoriile catre stat. Erau datorii de 70 de milioane de lei (n.red 7.000 de lei noi), iar eu aveam salariu de cinci milioane. Aveam doi angajati care trebuiau platiti, creante de recuperat si un singur client. Si aveam si facultatea si chiria de platit”, povesteste tanara.

Eleonora Tuca a inceput sa faca naveta intre Pitesti, orasul in care locuia si in care avea cunostinte care ar fi putut sa o ajute sa isi dezvolte businessul, si Sibiu, orasul in care se aflau cei doi angajati ai companiei.

Salvarea a venit din partea firmelor care inchiriaza masini (“rent a car”) pentru ca i-au permis sa plateasca facturile si la 30 de zile. In martie 2007, tanara avea deja 30 de angajati.

Despre acest business nu i

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 11 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°