Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un MILIARDAR vrea să trăiască 125 DE ANI. SFATURILE LUI DAVID MURDOCK PENTRU O VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ

Publicat in Gandul, luni 7 martie 2011 ·

Soţia i-a murit de cancer în 1988, iar fiul - într-un accident de maşină în 2004, însă el vrea să rămână în viaţă cât pentru toţi trei. Este vorba despre David Murdock (87 de ani), un afacerist american care vrea să atingă vârsta de 125 de ani, scrie New York Times.

Se laudă că a fost pentru prima dată bolnav în ianuarie 2011, când a contractat o banală răceală. Are o grijă obsesivă de sănătate, care nu este doar un mod de viaţă, ci şi o afacere. Murdock e patronul firmei Dole, cel mai mare producător de fructe şi legume din lume, care i-a adus peste 2,5 miliarde de dolari şi l-a făcut al 374-lea cel mai bogat om din lume.

Excentric ca aproape orice miliardar, David Murdock îşi exprimă foarte limpede şi concis principiile, scrie New York Times. Prima dată când s-a întâlnit cu un asociat, l-a întrebat ce înălţime are şi cât cântăreşte. Când a aflat că are 130 de kilograme la 1 metru 80, i-a spus: "Probabil vei muri înainte să terminăm afacerea (n.r. în care se asociaseră), pentru că eşti gras şi bolnav. Familia ta va cheltui o grămadă de bani, pentru că va trebui să-ţi cumpere un coşciug XXL". Iar când ia masa în oraş, Murdock se referă la unt, zahăr şi lapte drept "moartea care stă pe masă", iar oamenilor care lasă mâncarea sănătoasă în farfurie le ţine predici despre vitaminele pe care le irosesc.

CE MĂNÂNCĂ DAVID MURDOCK. Miliardarul mănâncă de cinci ori pe zi, dar consumă tot atâtea calorii - în jur de 1.550 - câte sunt într-un meniu mare de la McDonald's (Big Mac, cartofi prăjiţi şi cola). Iată ce consumă Murdock la fiecare masă:

• Micul dejun (ora 8-9): cereale integrale cu fructe şi lapte de migdale; omletă din ouă albe; suc natural din peste 20 de fructe şi legume (total: 650 de calorii)

• Prânzul (ora 13): supă de legume organice şi ierburi proaspete; somon cu legume fierte şi cereale (total: 400 de calorii)

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 45 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 47 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°