Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom, profit de 100 mil. euro din energia de la Brazi

Publicat in Ziarul Financiar, luni 7 martie 2011 ·

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, şi-ar putea spori profitul cu circa 100 de milioane de euro odată cu punerea în funcţiune a centralei de 860 MW de la Brazi, o investiţie de 500 de milioane de euro.

Lucrările la proiectul care este mai mare decât un reactor nuclear al centralei de la Cernavodă au început la jumătatea anului 2009, finalizarea construcţiilor fiind programată pentru a doua jumătate a acestui an. Prin intermediul acestei centrale, care va funcţiona pe gaze, Petrom va deveni unul dintre cei mai mari producători de energie din România cu o cotă de piaţă de circa 8%.

"Estimăm că proiectul ar putea contribui cu 100 de milioane de euro la profitul EBIT, odată ce va deveni operaţional", se arată într-o notă realizată de către analiştii băncii de investiţii Jefferies & Co. adresată clienţilor săi şi preluată de Bloomberg.

Pornind de la preţul gazelor pentru 2010, atât pentru producţia internă, cât şi pentru cele importate din Rusia, şi de la ponderea finală a acestora în coşul de consum, ar rezulta că pentru fiecare MWh produs Petrom ar cheltui circa 20 dolari (14 euro), compania putând să vândă mai departe energia cu circa 40 de euro pe MWh.

Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Petrom, randamentul centralei va fi de aproximativ 60%, ceea ce înseamnă că într-un an unitatea va produce 4,5 TWh. Astfel, doar pornind de la aceste calcule, câştigul companiei s-ar putea ridica la peste 110 de milioane de euro într-un an complet de funcţionare. Petrom estima iniţal că acest proiect se va putea amortiza în circa 10 ani de zile, având o durată de viaţă de 25 de ani.

Ţinând cont că este un proiect nou, specialiştii din piaţă spun că energia produsă de Petrom la Brazi va fi a treia cea mai ieftină formă de electricitate realizată local, după cea hidro şi nucleară.

Acesta nu este singurul proiect pe care Petrom îl d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°