Un proces extrem de mediatizat în Franţa, în care este implicat fostul preşedinte, Jacques Chirac urmează să înceapă luni, 7 martie. Chirac este acuzat că ar fi creat posturi de muncă fictive, pe vremea când era primar al Parisului, cu 20 de ani în urmă. Avocaţii săi ar putea obţine însă o amânare a procesului.
În principiu, Jacques Chirac riscă o sentinţă aspră : faptele care îi sunt reproşate ar putea fi pedepsite cu zece ani de închisoare, 150 de mii de euro amendă şi zece ani de ineligibilitate.
Fostul preşedinte a anunţat oricum că nu va asista la acest proces, unde sunt chemate pe banca acuzaţilor alte nouă persoane, printre care doi foşti colaboratori ai lui Jacques Chirac la primăria Parisului.
S-ar putea însă ca procesul să fie amânat pe o chestiune de procedură. Avocatul fostului preşedinte a invocat în faţa tribunalului aşa-numita chestiune a constituţionalităţii. Aceasta este o prevedere nouă, adoptată în urma unei revizuiri a Constituţiei franceze, efectuate în 2008. În virtutea acestui nou mecanism, un avocat are dreptul să evoce o eventuală incompatibilitate între Constituţia Franţei şi legile sub incidenţa cărora cad faptele clientului săi. Tribunalul decide apoi dacă această "îngrijorare" a avocatului este demnă de a fi luată în seamă. Dacă da, este solicitat chiar Consiliul Constituţional, care dispune de trei luni, pentru a se pronunţa.
În Franţa, Consilul Constituţional a devenit deci un fel de instanţă de apel în privinţa legilor în vigoare, care formează un corp extrem de vast şi complex.
Iată deci în ce condiţii ar putea fi amânat procesul lui Jacques Chirac, într-un moment când fostul preşedinte este mai popular în ochii francezilor decât oricând.
Majoritatea francezilor crede de altfel că Jacques Chirac, la cei 78 de ani ai săi şi cu problemele sale de sănătate ar trebui lăsat în pace. În plus, spun u