Avertismentul medicilor de familie vine în urma apariţiei Contractului Cadru pe 2011-2012. Aceştia spun că este imposibil să consulţi un pacient o dată la trei luni. Oamenii se vor îmbolnăvi pe capete şi vor supraaglomera spitalele.
Chiar dacă starea pacienţilor se poate agrava în doar o săptămână, aceştia vor fi nevoiţi, în cazul în care va fi semnat contractul cadru pe 2011, să meargă la medic o dată la trei luni. Indiferent că e vorba de copii mici care se pot îmbolnăvi foarte des, iar starea de sănătate se poate agrava rapid, sau de bolnavii cronici, cu toţii vor fi nevoiţi să aştepte trei luni pentru a primi o reţetă sau a fi consultaţi de medic. În plus, dacă vor să fie consultaţi la cerere, îşi pierd drepturile de asiguraţi. Vor beneficia de consultaţie contra-cost.
Nu se mai eliberează reţete
Pentru că nu sunt de acord cu prevederile contractului, s-a luat hotărârea ca medicii de familie din judeţul Călăraşi să nu semneze noul Contract- Cadru pe anii 2011-2012.
„ Am hotărât ca de la 1 aprilie, medicii de familie să fie la cabinet, să consulte gratuit, atâta timp cât resursele materiale le vor permite, dar să nu elibereze reţete compensate şi gratuite “, spun medicii într-un comunicat de presă. „Considerăm că dacă vom semna Contractul, în forma actuală, se va ajunge în situaţia ca medicii să fie obligaţi să-şi închidă cabinetele pentru că nu vor avea resursele financiare de a le întreţine“, spun aceştia.
Pacienţii, nemulţumiţi
Şi pacienţii sunt nemulţumiţi de prevederile noului contract, care le va dreptul la asistenţă medicală. „Nu mi se pare normal să aştepţi trei luni pentru o consultaţie. Dacă eşti bolnav trebuie să fii văzut de un medic. Cei în vârstă ce vor face? Ei sunt mai sensibili, trebuie să fie văzuţi de medic şi să îşi ia medicamentele“, spune Cristina Elena Duţă (16 ani), elevă.
20 de reţete pe zi @N