Ungaria a decis să-şi repare imaginea afectată de măsurile fiscale nepopulare, făcând apel la o firmă londoneză de PR şi la un grup de lobby politic, măsura venind ca o necesitate a convingerii investitorilor străini că politicile economice şi fiscale ale guvernului sunt pe mâini bune, scrie cotidianul Financial Times.
Budapesta a apelat la serviciile Project Associates, care este o "firmă strategică de consultaţii privind comunicarea", precum şi la serviciile Financial Dynamics, o firmă de PR care să gestioneze chestiunile privind economia.
La adoptarea acestei decizii a contribuit în primul rând protestul organizat la nivel internaţional cu privire la controversata lege media, despre care criticii au afirmat că ar afecta libertatea de exprimarea presei şi, în consecinţă, au cerut Comisiei Europene să solicite amendamente.
Dezbaterea în Parlamentul European a legii ungare privind mass-media şi solicitarea de către Comisia Europeană a modificării actului normativ astfel încât să nu fie îngrădită libertatea presei, au făcut ca Ungaria să pornească cu stângul la preşedinţia Uniunii Europene, pe care a preluat-o la începutul anului. Măsurile nepopulare din domeniul media au atras acuzaţii - respinse de Budapesta - privind alunecarea guvernului ungar spre autoritarism.
Hotărârea Ungariei de a primi consiliere pe probleme de imagine vine în contextul în care executivul de la Budapesta va lansa un nou pachet de reforme structurale cu ajutorul cărora se intenţionează reducerea datoriei publice şi convingerea agenţiilor de evaluare financiară să nu coboare ratingul de ţară cu o nouă poziţie.
Astfel, Ungaria se înscrie într-un curent al guvernelor care au externalizat servicii de relaţii publice către consultanţi privaţi, cu scopul de a corecta percepţiile false asupra pieţei financiare.
Serviciile companiei Financial Dynamics au mai fost f