Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul de Opinie E fraier cel ce bagă bani în aer?!

Publicat in Ziua Constanta, luni 7 martie 2011 ·

Nu cu mult timp în urmă, Constanţa se afla printre judeţele notificate de Uniunea Europeană din cauza proastei calităţi a aerului, existând ameninţarea unor sancţiuni aspre.Constanţa a avut termen până la finele lui 2010 să se încadreze în limitele impuse de UE. „La finele anului trecut am reuşit să finalizăm şi să obţinem aprobarea Consiliului Judeţean pentru Programul integrat de gestionare a calităţii aerului în aglomeraţiile Constanţa şi Medgidia", a declarat şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Senol Zevri. La elaborarea Programului au participat persoane juridice, primăriile Constanţa, Năvodari, Medgidia şi Mangalia, dar şi agenţii economici cu activitate amplă, potenţiali poluatori. Fiecare dintre părţile implicate a venit cu propriul program de scădere a poluării. „Spre exemplu, primăriile au propus crearea de parcuri noi. Primăria Constanţa va amenaja parcul Carol, în zona CET prin intermediul Programului de mediu. Alte primării au mai propus spălarea străzilor de două ori pe zi şi au dat termene pentru aplicarea restricţiilor de trafic în zonele cele mai aglomerate", a mai precizat Senol Zevri.

Peste 32 milioane pentru noul parc

Potrivit şefului APM Constanţa, parcul Carol va avea o suprafaţă de 22.359 metri pătraţi. Bugetul local va aloca 30.600 lei, iar Fondul de Mediu va contribui cu două milioane de lei pentru ca proiectul să devină realitate până cel târziu în 2012. Acest program face parte din proiectul Primăriei de extindere a spaţiilor verzi. Tot în acest capitol, regăsim plantarea de flori şi arbuşti, dar şi refacerea gazonului din zona Casa de Cultură şi reabilitarea spaţiilor verzi din zona Tomis I, pe o suprafaţă de peste 35.000 de metri pătraţi. Pentru aceasta din urmă, Primăria va aloca 22.799 lei din bugetul local cărora li se adaugă 1,5 milioane lei de la Fondul de Mediu. De asemenea, Primăria Constanţa trebuie să reab

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°