Nora Iuga vorbeşte despre ameninţarea unei întâlniri nocturne cu Securitatea, într-un interviu acordat pentru romanialibera.ro, viaţa unui scriitor în timpul regimului comunist şi metodele de a evita cenzura din aceea perioadă.

A reuşit să supravieţuiască regimului strict din perioada comunistă şi a ajuns să cunoască oameni importanţi ce şi-au lăsat amprenta asupra istoriei şi care au format-o pe femeia de azi. O " fetiţă cu o mie de riduri" jucăuşă şi plină de viaţă care nu îşi arată adevărata vârstă şi care vorbeşte cu o pasiune molipsitoare de universul seducător din cărţi.

Care a fost momentul/ evenimentul care v-a determinat să începeţi o carieră în literatură?

N.I: Am observat demult când eram încă o fetiţă de vreo 13-14 ani, că primăvara tulbura apele în trupul meu fiindcă din trup venea şi nu din altă parte dorinţa aia, de o plăcere imposibil de definit, care mai târziu se manifesta la fel şi când mă îndrăgosteam şi când mă pomeneam, din senin cu un jet de poezie pe maculatorul de şcoală.

Şi îndrăgostirea şi poezia se anunţă prin aceeaşi stare, pe care eu o numesc inspiraţie şi simt că vine, în egală măsură, de la glande şi de la stele. Niciodată vreun eveniment social sau politic nu m-a convins să scriu. În textele noastre socialul şi politicul există inevitabil fiindcă ele constituie cadrul, rama, în interiorul căreia se derulează viaţa noastră, dar pentru mine, cel puţin, nu ele sunt motive de inspiraţie. La mine totul porneşte, de fiecare dată, de la un cutremur interior, produs de o frază auzită întâmplător, de o culoare, de-o muzică ... prima poezie am scris-o la Sibiu în primăvara lui 1942, în bucătăria doamnei Weiss, al cărei bărbat era deportat într-un lagăr din Transnistria şi tata cânta la vioară "Zefirul" de Jeno Hubay.

Cum aţi ajuns să lucraţi pentru revistele "Gazeta literară" şi "Luceafărul"? Cum a fost ace