Aproximativ o sută de studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au protestat, luni, timp de trei ore, în faţa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), principala nemulţumire a acestora fiind faptul că nu mai au putere de decizie în Comisia de alegere a rectorului şi Consiliului de Administraţie al universităţilor, scrie Agerpres.
O altă nemulţumire a protestatarilor a fost legată de faptul că, potrivit noii Legi a Educaţiei, "prezenţa la cursuri va deveni obligatorie". "Să se dea o normă metodologică care să precizeze că prezenţa la cursuri rămâne la latitudinea universităţilor", a spus Daniela Alexe, preşedintele ANOSR.
De asemenea, ANOSR acuză şi faptul că au fost "tăiate" taberele studenţeşti de iarnă.
"Cel mai probabil şi marţi şi miercuri vom protesta, iar joi vom veni la negocieri cu ministrul Educaţiei.Trebuie să continuăm protestele. Domnul ministru a spus că nu este convins că studenţii trebuie să reprezinte 25% în modalitatea de alegere a rectorilor", a spus Alexe.
Ce au scandat protestatarii
"Am fost acolo, am făcut gălăgie, am scandat, dar nu a ieşit nimeni să vorbească cu noi", a declarat, pentru gândul, un student prezent la protest. El a menţionat că la manifestaţie au luat parte membri ANOSR din Timişoara, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi şi Galaţi. Aceştia au împărţit apă plată, eugenii şi sendvişuri protestatarilor, pentru a demonstra sărăcia studenţilor români.
Alţi studenţi au strigat "Ruşine!" şi au afişat mesaje, printre care: "Vrem 25%", "Drepturile studenţilor nu sunt negociabile" şi "Funeriu, dormez-vous?". Studenţii au reclamat, astfel, faptul că ministrul Educaţiei ar fi indiferent la problemele lor.
Protestele studenţeşti la Ministerul Educaţiei vor continua până pe 11 martie.
Reprezentanţii ANOSR spun ca nu este exclus