Ce ar fi de făcut acum?

Am aici colecţia unui ziar- Ogorul Românesc. Era oficiosul Ministerului Agriculturii din România interbelică. Să vă spun numai două lucruri care se aplicau atunci. Unul se numeşte comasare, al doilea cooperaţie. Prin comasare, statul punea la dispoziţia unei comunităţi săteşti tot instrumentarul, tot ce avea nevoie ţăranul ca să-şi reorganizeze terenul agricol. Topografi, agronomi, notari, jurişti. Preotul şi învăţătorul porneau primii să îi lămurească. Lucrul ăsta se făcea gratis. Singura condiţie era ca satul să fie de acord. În clipa în care satul era de acord, anunţau instuţiile competente care veneau şi începeau lucrul. Totul se făcea în câţiva ani de zile, nu într-o zi. După un timp, oamenii îşi primeau titlurile de proprietate, cu proprietăţile reorganizate pe suprafeţe, cât de cât normale. Când începea această lucrare de comasare a terenurilor, aceşti oameni le povesteau ţăranilor despre ceea ce înseamna cooperaţie. Cooperaţie nu înseamnă cooperativa, CAP. Era o uniune de proprietari care, lucrând împreună, reuşeau să facă o agricultură rentabilă. CAP e o insituţie în care ţăranul devine salariat. Nu mai are nimic. Se scoală dimineaţă şi îşi primeşte uneltele. Pe când aici, în cooperaţie, nu numai că intrai cu proprietate, dar intrai şi cu locul tău în societate, ţi-l păstrai şi te aşezai din ce în ce mai bine. E ceea ce au făcut austriecii, italienii, iar România încerca să fie în pas cu ei.

Asta ar fi soluţia acum?

Dar pentru soluţia asta trebuie să existe un proiect. Carol I a fost şansa noastră de a-i ajuta pe luminaţii pe care îi aveam să-şi pună în practică proiectele. Nu el a gândit aceste proiecte. El e protectorul lor. Totul se datorează inteligenţei românilor. Statul regal român a ocrotit, în măsura în care a putut atunci, aceste proiecte. De aceea ajunge România, an de an, să se aşeze tot mai