O tânără de 31 de ani a murit la Timişoara după ce a intrat în comă în sala de operaţii. \"Cu siguranţă nu au făcut teste înainte de operaţie\", spun medici austrieci. În schimb, managerului Spitalului Judeţean afirmă că nu a fost demarată nicio anchetă internă. Sursa: ADRIAN PÎCLIȘAN
"Nu s-a dovedit încă faptul că ar fi vorba despre o vină medicală pentru ca unitatea să se autosesizeze. Medicii nu şi-au pus problema de accident sau de eroare, ca atare nu am cum să mă autosesizez", a declarat managerul spitalului, Gheorghe Nodiţi. Acesta a mai adăugat că familia nu a făcut o sesizare scrisă şi că vor fi aşteptate şi rezultatele autopsiei.
Filmul tragediei
Ramona-Gabriela Ionescu, fiica primarului din comuna mehedinţeană Ilovăţ, a fost internată pe 23 februarie pentru o operaţie de hernie de disc la Spitalul Judeţean din Timişoara. "O durea spatele. A fost programată pentru o operaţie uşoară", spun apropiaţii ei.
Fata a intrat în comă în timpul anesteziei, iar peste câteva zile a murit. În timp ce oficiali ai spitalului admit că s-a întâmplat ceva din cauza anesteziei, medicii austrieci consultaţi de părinţii fetei, care au vrut să o ducă în străinătate pentru tratament, cred că doctorii români "nu au făcut teste pentru această anestezie. Şi nu au intervenit cum trebuie ulterior".
"Îţi moare nevasta"
Joi, 24 februarie, Ramona a fost anesteziată pentru intervenţia chirurgicală despre care i se spusese că e simplă.
La scurt timp însă, fata a intrat în comă şi nu şi-a mai revenit. "Fata mea a intrat pe picioarele ei în sala de operaţie, undeva la 9.00 dimineaţa, pentru anestezie, iar la ora 13.00-13.30, medicul i-a spus ginerelui meu că îi moare nevasta", povesteşte Grigore Andronie, tatăl tinerei. Câteva zile, Ramona a fost menţinută în viaţă la terapie intensivă, cu ajutorul aparatelor. Săptămâna