Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul feminin a debutat cu meci amical la Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 martie 2011 ·

Sala de sport din Parcul Tineretului din Reghin a găzduit vineri, 4 martie, debutul echipei de fotbal feminin de la Reghin într-un meci amical disputat împotriva campioanei naţionale FC Municipal Târgu-Mureş, în faţa cărora au cedat cu scorul de 0-7. S-a remarcat în mod deosebit portarul Izabela Karpas care şi-a apărat cu stoicism buturile.

Meciul fetelor a fost precedat de cel al băieţilor, disputat între Sport Reghin şi City’us Târgu-Mureş, în care fotbaliştii reghineni au recuperat din înfrângerea fetelor, terminând la egalitate, scor 7-7. „Chiar dacă am pierdut în faţa celor de la FC Municipal, ceea ce era de aşteptat pentru că fetele de la Târgu-Mureş joacă împreună de ani buni, sunt fericit că am reuşit să monitorizez aceste fete şi să fac în doar două luni o echipă unită. Fetele mai au multe de învăţat, e nevoie de multă muncă dar ştiu că sunt ambiţioase şi vom lupta până la capăt. Ne dorim ca până în vară să ne înscriem în campionat şi totodată un lucru foarte important, să găsim sponsori pentru a putea duce mai departe această echipă de fotbal feminin”, a declarat antrenorul echipei, Vasile Costan.

Căpitanul echipei de fotbal feminin din Reghin, Codruţa Pop, s-a declarat mulţumită de a evolua la un asemenea club de fotbal. „Sunt bucuroasă că cineva a venit cu iniţiativa de a da viaţă unei astfel de echipe, după 40 de ani. Vreau să mulţumesc antrenorului în numele întregii echipe pentru efortul depus, având în vedere că face o muncă benevolă. E destul de dificil de lucrat cu fetele mai ales într-un sport unde bărbaţii deţin supremaţia, trebuie să ai nervii de oţel mai ales la antrenamente unde fetele se mai plâng că le doare una sau alta. Ceea ce mă deranjează, având în vedere că echipa are doar două luni la activ, este faptul că au început deja ,,loviturile” şi acuzele din partea anumitor persoane. Oricum, nu vom pune urechea la bârfe şi vom

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 22 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 25 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 24 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum 57 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 51 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 52 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Marcel Ciolacu, despre tranşa a treia din PNRR: Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiil

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°