Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, urmează să îşi anunţe curând candidatura la preşedinţia PDL, au declarat pentru „Adevărul" surse democrat-liberale.
Potrivit surselor citate, pe lista lui Blaga, pentru cel patru posturi de prim-vicepreşedinte se află Sorin Frunzăverede şi Gheorghe Flutur, dar negocierile se poartă şi cu Teodor Baconschi şi Cezar Preda.
Blaga mizează pe sprijinul vechii gărzi a partidului, la care s-ar adăuga şi eurodeputatul Traian Ungureanu. „S-a văzut clar că Traian Ungureanu a bătut palma cu Vasile Blaga la Consiliul Naţional de Coordonare de sâmbătă când a votat, alături de garda veche, împotriva principiilor de integritate ale grupului Macovei-Voinescu-Preda", a declarat un lider al partidului. „Sunt demult prieteni, de pe vremea campaniei electorale când Vasile Blaga se ocupa de problemele organizatorice şi Ungureanu de discursuri şi proiecte", a adăugat el. Cu toate acestea, Traian Ungureanu nu ar fi printre candidaţii la funcţia de prim-vicepreşedinte de pe lista lui Blaga, urmând să ocupe un alt post.
„Pentru prim-vicepreşedinte ar fi vizaţi oameni care îşi doresc mai mult, posibil candidaţi la Primăria Capitalei (unul dintre numele vehiculate în partid este Liviu Negoiţă) sau chiar la preşedinţia ţării", a mai spus liderul democrat-liberal.
Negocierile pentru lista lui Blaga sunt în derulare, potrivit surselor citate, Blaga oferindu-le lui Radu Berceanu şi lui Adriean Videanu posturile de secunzi, însă aceştia nu sunt interesaţi de funcţiile de prim-vice. Berceanu ar ţinti doar funcţia de vicepreşedinte al partidului, în timp ce Videanu ar cocheta cu o „retragere" din prima linie. „Adriean Videanu ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, că se gândeşte să se retragă la Marmosim întrucât este nemulţumit că mulţi îl găsesc vinovatul de serviciu, chiar şi după ce a pierdut portofoliul de ministru al economiei