A debutat la Teatrul din Baia Mare în 1956, ca actor, făcând parte din aşa-zisa "generaţie de aur". A fost actor la Teatrul din Braşov, iar din 1963 este regizor artistic la Radiodifuziunea Română. Inepuizabilul Dan Puican a împlinit ieri 78 de ani. La mulţi ani!
În timpul studenţiei a văzut în Bucureşti spectacole extraordinare, cu cei mai mari actori de după război, majoritatea fiindu-i profesori la Institut. Din cele peste 1.000 de piese şi scenarii de radio pe care le-a pus în undă, cea mai dragă i-a fost integrala Cehov, avându-i în distribuţie pe cei mai mari actori ai anilor ’80, precum: George Constantin, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Ştefan Iordache, Mihai Fotino, Mitică Popescu, Ion Caramitru, Ştefan Radof. Radioul i-a dat posibilitatea să colaboreze cu toţi marii actori ai acestei ţări, aceasta fiind suprema sa satisfacţie în cei 48 de ani de radio.
"Anul care a trecut a fost un an bun, în primul rând că am fost sănătos, sănătatea fiind primordială, mai ales la această vârstă. La Teatrul Naţional Radiofonic am mai montat câteva piese, în ciuda crizei financiare prin care trece Radioul şi implicit întreaga ţară, dar cea care mi-a dat mari satisfacţii a fost «O noapte furtunoasă» de Ion Luca Caragiale, cu o distribuţie de excepţie, care sper că s-a apropiat de calitatea spectacolului lui Sică Alexandrescu din 1950 cu acea mare echipă a Teatrului Naţional.
O altă mare satisfacţie am avut-o cu prezentarea spectacolului radiofonic «Caviar, vodka şi bye-bye» de George Astaloş în Emiratele Arabe Unite, unde am întâlnit foarte mulţi români dornici să audă vorbindu-se româneşte. Întregul colectiv al Teatrului Naţional Radiofonic a fost primit ca un adevărat ambasador al artei româneşti în Dubai, Abu Dhabi, unde am prezentat spectacolul. Cu aceeaşi piesă cu care am străbăt