Sarea de mare, odată un umil condiment, a intrat în graţiile gurmanzilor şi a ajuns un produs de bază în restaurantele de lux, scrie Gulfnews.com.
Basmul lui Petre Ispirescu ne spune că sarea este mai valoroasă decât mierea şi zahărul. De fapt, au existat vremuri când sarea se vindea la un preţ de două ori mai mare decât aurul. Iar originea cuvântului salariu stă în… sare: soldaţii romani care păzeau zăcămintele de sare din Sicilia erau plătiţi în "salarium".
De fapt, nici astăzi nu putem trăi fără sare. La propriu, fiindcă ea conţine sodiu, care ne ţine lichidele din corp la concentraţia ideală şi ajută celulele să absoarbă nutrienţii. Nu trebuie, însă, să exagerăm, pentru că prea multă sare duce la hipertensiune, boli de inimă sau atacuri cerebrale.
Dacă în România vorbim de sare de masă, sare iodată şi, foarte rar, de sare kosher, britanicii au început să vorbească de "Fleur de Sel", "Kala Namak" sau "Alaea". Adică tipuri de sare extrase din Hawaii sau India, care, combinate cu multe alte elemente chimice, au un gust mult mai diversificat.
Producerea artizanală de sare era un meşteşug des întâlnit în Anglia, înainte de descoperirea unui uriaş zăcământ în estul ţării. De atunci, s-a trecut la exploatarea industrială a acestuia. Situaţia este similară în România (avem zăcăminte la Slănic Prahova, Ocnele Mari, Ocna Sibiului etc).
Însă vechiul meşteşug este ţinut în viaţă de Wilson şi Alison Lea, a căror companie, Seasalt, vinde peste un milion de tuburi de sare marină pe an, în restaurante selecte din 23 de ţări. "Sarea de mare reţine peste 70 de alte elemente chimice, care sunt eliminate în cadrul prelucrării industriale. Noi nu le scoatem", explică Wilson esenţa companiei pe care o conduce. Produsele lor sunt cel mai bine vândute în SUA. "Acolo, sunt restaurante care angajează <
