Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Două târguri de joburi pentru medici şi şomeri

Publicat in Adevarul, luni 7 martie 2011 ·

„Cariere în alb“ oferă posturi pentru medici, în străinătate, iar Târgul de Cariere vine cu joburi pentru oricine. Studenţi la medicină, medici sau personal sanitar auxiliar au venit cu zecile la târgul de locuri de muncă deschis astăzi, special pentru angajaţii din domeniul medical, la Hotel Continental.

Douăzeci de angajatori şi-au prezentat oferta în faţa candidaţilor ahtiaţi să îşi găsească un loc de muncă bine plătit în orice spital din afara ţării. Germania, Suedia şi Norvegia sunt principalele ţări europene care vor să lucreze cu medicii noştri. Reprezentanţii spitalelor de aici ştiu că avem oameni bine pregătiţi, serioşi şi dornici să muncească şi să facă performanţă. Se bazează pe faptul că în clinicile din România nu au cu ce să facă toate acestea, astfel că ofertele ci care vin angajatorii străini sunt pur şi simplu de nerefuzat.

Salarii mari şi facilităţi

Contractele sunt, în mare parte, pe o perioadă de minim doi ani, cu salarii de la 1.800 de euro la 5.000, în funcţie calificarea candidatului. „Nu se poate trăi cu salariile din medicina românească. Noi toţi am vrea să rămânem, dar practic suntem obligaţi să plecăm. Pentru mai puţin decât ce facem aici, primim în alte ţări salarii chiar şi de zece ori mai mari. Şi acolo suntem şi respectaţi“, ne-a declarat Matei Pop, 22 de ani, student la Medicină.

Majoritatea angajatorilor străini oferă, pe lângă job, şi alte facilităţi: locuinţă de serviciu, ajutor în găsirea de locuri de muncă pentru ceilalţi membri ai familiei care ajung în ţara respectivă, cursuri gratuite de limbă străină şi, nu în ultimul rând, suport pentru includerea copiilor în sistemul de învăţământ public din ţara respectivă. Intrarea la „Cariere în Alb“ este gratuită.

Târg de cariere, joi şi vineri

Tot începând de astăzi, mureşenii vor avea parte de trei zile de training specializat dedicat planificării car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 13 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 52 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°