Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţa preşedintelui Pro Lex, Vasile Lincu, percheziţionată

Publicat in Antena 3, marți 8 martie 2011 ·

Casa preşedintelui Pro Lex Vasile Lincu, care este şi sediul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor, este percheziţionată. Anchetatorii caută documente contabile şi acte de sindicat într-un dosar de fraudă. Percheziţia are loc în cadrul unui dosar de delapidare în valoare de 12 miliarde de lei vechi. Florin Vâlnei este anchetat şi el în acest caz.

Vasile Lincu a confirmat pentru Antena 3 că anchetatorii îi controlează locuinţa. Potrivit propriilor declaraţii, el este acuzat că a administrat banii sindicatului în perioada în care nu deţinea funcţia de preşedinte.

Lincu a precizat că într-unul dintre calculatoarele ridicate de anchetatori se află informaţii referitoare la implicare unui personaj important din PDL în corupţia din vămi.

„Vor să ridice serverul şi pot bloca activitatea sindicatului. Nu mi-au dat voie nici măcar să copiez baza de date cu membrii”, a declarat preşedintele Pro Lex. Liderul de sindicat a mai declarat că reprezentanţi ai Gărzii Financiare, ai ANAF şi ai ITM au mai făcut verificări dar nu au găsit nimic care să-l incrimineze.

"Astăzi, când să ies pe uşă, procurorii au venit la mine acasă, unde este şi sediul sindicatului, să caute documente contabile şi acte despre sindicat, dar eu nu am aceste acte acasă. Le pot prezenta, nu am nimic de ascuns", a spus Vasile Lincu, citat de Mediafax.

Liderul Pro Lex a refuzat să precizeze dacă această percheziţie are legătură cu acuzaţiile recente pe care le-a făcut legat de contrabanda din vămi şi despre identitatea "Reginei". Lincu a spus însă că deţine informaţii în acest sens pe care nu doreşte să le facă publice.

Vasile Lincu nu este singurul lider sindical anchetat de procurori. Şi Florin Ilie Vîlnei este cercetat pentru însuşire de bani, iar Negoiţă Voinea, pentru înregistrare fictivă în gestiune a operaţiuni

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 41 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 50 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 36 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°