Câteva zeci de federaţii patronale pretind că reprezintă companiile româneşti în relaţia cu sindicatele şi cu statul, însă cei mai mulţi patroni nu ştiu exact cine şi cum negociază în numele lor.

Cu toate acestea, Guvernul îşi bazează deciziile pe consensul obţinut în negocierile formale din Consiliul Economic şi Social. În realitate, patronatele din România reprezintă o încrengătură la fel de pestriţă şi conflictuală ca sindicatele.

Două mari grupuri de interese îşi dispută tacit influenţa când este vorba de modificarea legislaţiei: pe de o parte, clasicele patronate, iar pe de altă parte, structurile de lobby ale investitorilor străini. În cazul Codului Muncii au existat două seturi separate de negocieri.

AmCham (Camera de Comerţ Americană din România) şi Consiliul Investitorilor Străini, care nu fac parte din structurile patronale, au deschis în vara anului trecut negocieri pentru modificarea legii. Ulterior, propunerile au fost discutate în paralel în grupurile de lucru de la Guvern. La patronate, consultările au ajuns abia după adoptarea unei prime forme în Guvern. Însă şi în acest caz interesele reale ale oamenilor de afaceri au fost slab reprezentate. Procedura patronatelor presupune consultarea formală a membrilor, însă decizia referitoare la care propuneri să fie reţinute şi care nu a aparţinut conducerii.

Proiectul noului Cod al Muncii a fost discutat cu reprezentanţii filialelor şi cu federaţiile patronale, ne-a declarat Florin Costache, preşedintele Patronatului Naţional Român (PNR). Toate propunerile şi alte modificări au fost centralizate la confederaţie şi discutate în CES. „Proiectul noului Cod al Muncii au fost discutate cu toţi membrii de la PNR. Fie ne-am deplasat la sediile acestora, fie au consultat proiectul pe internet. Propunerile de modificare au fost adunate şi centralizate de conducerea PNR, după care a urmat discuţ