În fond, drumul Corinei Ciocârlie de la „periferia“ Europei spre „Centrul“ nu doar geografic al acesteia are drept pandant un traseu intelectual cu centrul de greutate rămas, totuşi, la Bucureşti… Lipsa din text a mărcilor subiectivităţii, la care se adaugă caracterul cam nebulos al titlului „proustian“, a fost deja remarcată. Ea nu este defel semnul unei carenţe de personalitate sau al unei inhibiţii expresive, ci o formă a discreţiei şi reţinerii „profesionale“. O asemenea atitudine pune mai bine în valoare, printr-un exerciţiu al distanţei, o meditaţie complexă şi profundă despre rădăcinile „lumii pe care trăim“, privită prin ocheanul întors al unei „lumi care a fost“. Aflat la frontiera dintre studiile literare şi noul comparatism, eseul Corinei Ciocârlie se aşază în descendenţa proiectelor fundaţiei timişorene A treia Europă (abandonate în ultimii ani) şi a deschiderilor operate - via Jacques LeRider - de profesorul Cornel Ungureanu în Mitteleuropa periferiilor (2002). Abordând tematic o serie de cărţi ale unor „clasici moderni“ ai Europei Centrale, autoarea examinează de fapt, prin prisma sugestiilor lui Georges Poulet din Metamorfozele cercului, evoluţia conceptului de Mitteleuropa. Căci, dacă pentru Blaise Pascal Dumnezeu era, cum se ştie, „o sferă infinită al cărei centru e pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri“, pentru omul modern des-centrat impasul ontologic pare insurmontabil: „când se aşază în centru, circumferinţa dispare, iar când se situează pe circumferinţă, nu mai există centru“.

Cărţile asupra cărora se opreşte Corina Ciocârlie, întru ilustrarea acestui paradox propriu Europei Centrale posthabsburgice, aparţin unor scriitori născuţi la „periferiile“ Imperiului chezaro-crăiesc, supravieţuitori ai prăbuşirii sale şi care încearcă să se re-centreze prin expatrieri de tot felul. Pornind de la o serie de romane, eseuri, jurnale sau confesi