Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat la viaţa preşedintelui Traian Băsescu

Publicat in Ziua Constanta, marți 8 martie 2011 ·

Exploziv-News a intrat in posesia unor informaţii conform cărora, pe teritoriul României, „există persoane care plătesc asasini profesionişti, pentru eliminarea unor politicieni incomozi". Structurile mafiote îl vizează chiar pe Traian BĂSESCU. Aceste informaţii ar putea constitui un indiciu că determinarea cu care Preşedintele României a pornit campania anticorupţie atinge zone până acum tabu şi deranjează interese mari. SRI deţine, şi el, de asemenea, informaţii „în legătură cu structuri mafiote, structuri implicate în acte de corupţie, dispuse să angajeze diferite alte persoane din afara teritoriului României, pentru a veni în România să comita atentate". Cui i-ar folosi moartea Preşedintelui? • Clanurilor interlope, "vânate" fără milă în ultima vreme • Cercurilor de afaceri conectate politic, care îşi văd ameninţate privilegiile • Grupurilor politice - atât din USL, dar şi din interiorul partidului de guvernământ - afectate de popularitatea "periculoasă" a lui Băsescu, dar mai ales de arestările din ultima vreme şi de hotărârea cu care Traian Băsescu a anunţat că va lupta „împotriva corupţilor, indiferent din ce partid ar face parte, până la capăt" • Unor înalţi ofiţeri de informaţii, care îşi văd periclitate afacerile prospere ascunse de serviciile secrete • Oligarhilor PATRICIU, VÂNTU, VOICULESCU, ale căror dosare penale au ajuns în instanţă şi îşi văd ameninţate atât libertatea, cât mai ales pierderea averilor. Surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale ne-au declarat că Traian Băsescu a primit avertismentele SRI la inceputul lunii ianuarie, la câteva zile dupa primele sale declaraţii referitoare la necesitatea unei campanii ferme împotriva corupţiei. Existenţa ameninţărilor la adresa unor persoane implicate în lupta anticorupţie, si mai ales la adresa Preşedintelui României, ne-a fost confirmată şi de către un înalt ofiţer din cadrul SPP, care ne-a p

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 14 minute
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 5 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°