(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 58, martie 2011)
Emil BRUMARU • Ruxandra CESEREANU • Rita CHIRIAN • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Letiţia ILEA • Ioana NICOLAIE • Bogdan O. POPESCU • Adina ROSETTI • Ana Maria SANDU • Dan STANCIU • Radu ŢUCULESCU
„...Deci, am primit numirea de director al Bibliotecii Naţionale la sfîrşitul anului 1955. Mi-am luat funcţia în primire, am întrebat despre numărul volumelor, mi s-a spus că erau în jurul a un milion. În realitate, am constatat că erau nouă sute de mii. Atunci am început să înţeleg strania ironie a faptelor. Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat; eu mi l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă: şi aici mă aflam eu. Eram, într-un fel, centrul celor nouă sute de mii de cărţi în numeroase limbi şi în acelaşi timp mi-am dat seama că abia puteam să descifrez coperţile şi structura cărţilor. Atunci am scris o poezie intitulată «Poemul darurilor» despre această ironie a Domnului care mi-a dat cărţile şi orbirea.“ – Jorge Luis Borges, Cărţile şi noaptea
Emil BRUMARU Din păcate, nu cred că ni se dă, cu adevărat, o posibilitate, măcar una, de-a prefera, lejer, un „anumit“ Paradis. Doar ni-l amintim, un număr destul de restrîns dintre noi, sau ni se pare că ni-l amintim, şi atunci numai fragmentar. Poate că fericirea – amintirea unui Paradis –, e altceva, nu chiar atît de la îndemîna oricui, trebuie să mai şi ai vocaţia fericirii. O să punctez ca să ţin minte; posibil ca fericirea (Paradisul) să fie atinsă cînd îţi dai seama, nu cu mintea, ci cu tot trupul şi sufletul tău, că te contopeşti cu ceva mult mai mare, că intri într-un ritm al tuturor celor ce există pe pămînt şi în cer, că simţi, atunci, pe Dumnezeu şi ca şi El, creezi; creezi tocmai spre a spori această fericire paradisiacă
