Leul s-a apreciat în prima parte a şedinţei interbancare de marţi, astfel că BNR a anunţat un curs de referinţă cu 1,96 bani mai redus, de 4,1869 lei/euro, cea mai redusă cotaţie din 2011. Un curs inferior a fost publicat de BNR la 3 iunie 2010, când euro a fost cotat la 4,1864 lei. "Moneda naţională se mişcă datorită fluxurilor speculative care intră în ţară şi a fluxurilor comerciale. Aşa cum leul s-a apreciat acum ne putem aştepta ca în zilele săptămânii viitoare să se mişte în sens invers", explică Radu Crăciun, director de investiţii în cadrul Eureko SAFPP.
Analistul consideră că evenimente internaţionale negative ar putea avea impact asupra cursului leu-euro. "Evoluţia cursului depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă la nivel internaţional şi care va fi apetitul si sentimentul investitorilor. Un eveniment foarte negativ, fie ca e vorba de situaţia din Orientul Mijlociu, fie că e vorba de alte tensiuni geopolitice care pot avea un impact negativ asupra cursului. Putem vorbi şi despre evenimente regionale cum ar fi downgradarea Ungariei", precizeză Crăciun.
Pe de altă parte, percepţia investitorilor străini asupra României s-a îmbunătăţit şi ţara noastră a scăpat de "aura de lipsă de credibilitat".
"Perspectivele economice ale României sunt mult mai bune decât acum un an. Percepţia ţării noastre pe pieţele financiare este relativ bună , prin prisma deciziilor care au fost luate şi prin prisma continuării acordului cu FMI. România a scăpat de aura de lipsă de credibilitate pe care am avut-o în 2010", spune analistul economic.
Leul s-a apreciat în prima parte a şedinţei interbancare de marţi, astfel că BNR a anunţat un curs de referinţă cu 1,96 bani mai redus, de 4,1869 lei/euro, cea mai redusă cotaţie din 2011. Un curs inferior a fost publicat de BNR la 3 iunie 2010, când euro a fost cotat la 4,1864 lei. "Moneda naţională se mişcă dator