Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care sfidează moartea: are 97 de ani şi suferă de o boală care ar fi trebuit să-l doboare de tânăr

Publicat in Adevarul, marți 8 martie 2011 ·

Lulu Ionescu (97 de ani) suferă de microencefalie, boală care trebuia să-l doboare în primii ani de viaţă. El ar putea intra în Cartea Recordurilor. Lulu îşi duce zilele într-un azil de bătrâni din Poienile de sub Munte, Maramureş.

Specialiştii spun că faptul că acest „omuleţ" a ajuns să trăiască aşa de mult reprezintă un caz medical excepţional. Lulu s-a născut cu o boală foarte gravă, microencefalie avansată, adică are un creier foarte mic. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dat zile. Lulu Surdo-Mutu, cum era trecut în toate actele medicale, se apropie de vârsta de 100 de ani şi, de peste 50 de ani, îşi duce viaţa într‑un azil de bătrâni din Poienile de sub Munte, Maramureş.

Lulu nu a vorbit niciodată. De auzit, aude puţin. Până anul trecut, în ianuarie, se poate spune că nici nu a existat. Abia în 2010 i s-a făcut buletin şi a primit o identitate, un nume: Lulu Ionescu. Firavul lui trup nu măsoară mai mult de un metru şi jumătate înălţime şi vreo 40 de kilograme.

„Lulu a fost găsit pe o stradă din Oraviţa, judeţul Caras Severin, în anul 1959, de un echipaj de Miliţie. Nu a putut fi identificat, aşa că a fost trimis la spitalul din Hunedoara pentru investigaţii. A fost diagnosticat cu microencefalie avansată, schizofrenie şi oligofrenie şi trimis aici, la azil", povesteşte Viorica Leordean, contabila centrului.

„Blând ca un mieluşel"

Nimeni nu s-a interesat vreodată de soarta acestui om. Nimeni nu l-a căutat. „Este blând ca un mieluşel. Pe acest omuleţ îl iubeşte toată lumea. Este prietenos, se apropie de oricine, e mereu cu zâmbetul pe buze. Se întristează doar când moare vreun bătrân al centrului", spune una dintre infirmiere. „Nu ştie a vorbi, dar ne mângâie, uneori chiar dansează", adaugă Viorica Leordean. Lulu nu a fost niciodată bolnav. „Doar răcit ţin minte să fi fost, dar şi asta rar. Când era mai în putere, ne arăta cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°