Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIAŢA PE DATORIE. Prea săraci pentru factura de curent. Cine sunt „abonaţii” la restanţe către Enel

Publicat in Adevarul, marți 8 martie 2011 ·

Au făcut rate la bancă să aibă o cameră a lor într-un bloc de la oraş, dar acum nu îşi pot plăti cheltuielile. Soarta oamenilor de pe strada Babadag din Timişoara stă sub semnul luptei cu facturile care par să nu se mai sfârşească.

Maria Drăguş are 38 de ani, un bărbat pe care a promis că nu-l va lăsa la greu şi trei copii la care nu vrea să renunţe, nici de ar fi să mănânce numai „pită cu ceapă”. Cu toţii împart o cameră cu două paturi supraetajate, o masă, câteva dulapuri şi un frigider gol. Baie nu există decât pe hol, iar aceasta e folosită şi de ceilalţi locatari.

Oamenii supravieţuiesc cu ajutorul vecinilor, care îi ajută cu haine pentru copii sau lucruri folositoare în casă. „Luăm mâncare pe datorie de la magazin. Salariul bărbatului meu se duce pe rata de la bancă, pentru că ne-am împrumutat să cumpărăm apartamentul”, a spus Maria Drăguş. Anul trecut, camera pe care femeia o numeşte apartament a ars, cu tot cu mobila, hainele şi actele din ea. „A rămas doar un bibelou cu Fecioara Maria”, a adăugat Maria Drăguş.

„Curentaţi” de datorii

Pe numele bărbatului Mariei, care este proprietar al uneia dintre cele 168 de camere ale unui bloc de pe strada Babadag, s-au strâns datorii care nu fac decât să se înmulţească de la o lună la alta.

„Avem datorii şi la apă, şi la curent. Administratorul spune că ne dă în judecată. Nu pot dormi noaptea când mă gândesc că nu avem cum să le plătim”, a mai spus Maria Drăguş. Femeia nu are un loc de muncă, „jobul” său fiind acela de a-i îngriji pe copiii săi, unul în vârstă de şase ani, altul de doi ani, iar al treilea, de un an şi câteva luni. Spune că tot ce îşi doreşte este ca cei mici să „aibă drag de mama lor” şi că ei, soţul său şi statuia rămasă în urma incendiului este tot ce are mai de preţ.

Asociaţii de locatari cu datorii-record

Printre asocia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 11 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 10 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 4 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 5 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 7 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 7 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 11 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Teodora Marcu a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre Robert Lupu, la Insula Iubirii. A încercat să scape de el pe cale legală: ”Venea mereu după noi și am cerut ordin de protecție!”

Cancan acum 9 ore
Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a fost ucisă fără milă de fostul partener. Cel care i-a fost călău este Robert, un bărbat în vârstă de 49 de ani, cu care tânăra avusese o relația în adolescență. Despre cel care a ucis-o, Teodor

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/30°
mie.

19°/31°
joi

18°/32°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/24°
mie.

18°/24°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/29°
mar.

17°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/32°