(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 58, martie 2011)
Sorin Stoica (n. 27 iulie 1978 – m. 6 ianuarie 2006) a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti, a fost preparator la Catedra de Antropologie Culturală a Facultăţii de Jurnalism şi asistent cercetător la Muzeul Ţăranului Român. A coordonat, alături de Zoltán Rostás, cîteva volume de istorie orală şi de etnografie media. Cu peste 50 de recenzii şi cronici literare, romanul său din 2002, Dincolo de frontiere, este considerat primul mare succes al literaturii noului val. Alte volume publicate: Povestiri cu înjurături (2000), Povestiri mici şi mijlocii (împreună cu Călin Torsan, Cosmin Manolache şi Ciprian Voicilă, 2004), O limbă comună (2004), Cartea cu euri (volum colectiv, 2005), Jurnal (2006), Aberaţii de bun-simţ (2007).
Telenovela
Ceea ce veţi citi mi-a povestit un muzicant venezuelean, Juan Carlos Negretti, care de un timp s-a pripăşit prin România. Şi zice-aşa:
„Eu nu-mi cunoşteam tatăl şi aveam, cum se zice, tată juridic. Nu ştiu cum se zice cînd cineva te recunoaşte şi zice, da domnule, ăsta e copilul meu. Nu, nu tată vitreg, juridic! De exemplu, tu nu te-ai culcat cu o femeie, dar ea are un copil şi tu îl recunoşti, zici, da domnule, ăsta e copilul meu. Cînd tu îţi asumi responsabilitatea unui copil şi îi dai numele! El, tatăl meu juridic, m-a crescut ca şi cum eram copilul lui. M-a recunoscut că eram copil legitim al lui. Io am relaţii foarte bune cu familia Negretti şi mă consider Negretti, cum îl cheamă pe tatăl meu juridic.
Ulterior, cînd eu eram deja mare aveam vreo 17 ani, maică-mea mi-a zis, tu ai alt tată, dar tatăl tău a plecat din Venezuela, i-am pierdut urma.
Însă ulterior, ea l-a găsit, a văzut numele lui, ţinea o conferinţă despre o temă care o interesa pe ea. Şi, atunci, ea s-a dus la conferinţa a
