În timp ce Statele Unite analizează toate opţiunile disponibile pentru a interveni în conflictul din Libia, Marea Britanie stabileşte primul contact cu insurgenţii, trimiţând un elicopter militar în miez de noapte - şi se confruntă cu mici dificultăţi.
Joia trecută, elicopterul britanic a aterizat lângă o fermă din apropierea oraşului Benghazi, aflat sub controlul insurgenţilor. La bord, un comando format din şase soldaţi şi un diplomat britanic, însărcinat să intre în contact cu opoziţia anti-Gaddafi şi să se informeze asupra situaţiei umanitare din oraş.
La scurt timp după aterizare, însă, cei şapte erau arestaţi de insurgenţii surprinşi - şi iritaţi - de apariţia neanunţată a britanicilor şi de faptul că aceştia erau înarmaţi şi aveau asupra lor paşapoarte false. Încurcătura a fost rezolvată cu un telefon dat de ambasadorul britanic la Tripoli unuia dintre conducătorii opoziţionalilor din Benghazi, care a rezultat în eliberarea grupului, însă pentru diplomaţia britanică incidentul este considerat ruşinos. Un purtător de cuvânt al insurgenţilor a declarat că "dacă delegaţia era oficială, de ce nu a aterizat pe aeroport? Există reguli pentru aşa ceva!".
În timp ce Marea Britanie se ocupă cu stabilirea contactelor cu insurgenţii, SUA încearcă să-i înarmeze. Astfel, conform unui articol din cotidianul britanic The Independent, Statele Unite au rugat Arabia Saudită să le trimită insurgenţilor rachete anti-tanc şi misile sol-aer. Un eventual transport de arme din Arabia ar permite SUA să se menţină, cel puţin oficial, în afara conflictului din Libia. Până acum, Arabia Saudită nu a răspuns încă cererii americane, însă având în vedere că asupra regelui saudit a avut loc acum un an o tentativă de asasinat ordonată de Gaddafi, este foarte probabil ca propunerea americanilor să fie primită cu interes - sau chiar cu simpatie. Un asemenea transport ar putea