Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii au făcut o pasiune pentru aur

Publicat in Ziarul Financiar, marți 8 martie 2011 ·

Chinezii au un apetit ridicat pentru aur, ceea ce ar putea face ca India să piardă statutul de cel mai important consumator de aur din lume, scrie The Wall Street Journal.

Cererea de aur din China aproape s-a triplat în ultimii zece ani, ajungând la 600 de tone metrice pe an, potrivit datelor estimate de Consiliul Mondial al Aurului (CMA). În 2010, cererea de lingouri şi monede din aur din China a crescut cu 70%, până la cantitatea de 180 de tone, a cărei valoare este estimată la 7 miliarde de dolari (5,1 miliarde de euro), potrivit lui Albert Cheng, director pentru Orientul Indepărtat în cadrul CMA. Astfel, China a fost anul trecut "cea mai puternică piaţă în ceea ce priveşte cererea de investiţii" în aur, potrivit lui Cheng. Totodată, cererea din China pentru bijuteriile din aur a atins un record de 400 de tone.

Potrivit raportului CMA, cererea de aur pentru consumul intern a crescut în 2010 cu 27%, la 579,5 tone, iar cererea pentru întreaga regiune chineză care cuprinde şi provinciile Hong Kong şi Taiwan, a crescut cu 29% până la 607,1 tone, în timp ce India, cel mai mare consumator la nivel mondial, a înregistrat în 2010 o creştere a cererii de aur cu 66%, la 963,1 tone.

China a produs în anul 2010 o cantitate record de aur, de 340,9 tone, în creştere cu 8,6%, potrivit Asociaţiei Chineze a aurului.

CMA a precizat că anul 2010 a reprezentat al zecelea an consecutiv de creştere a cererii de aur şi a estimat o păstrare a cererii masive de aur şi pentru acest an, chiar dacă aceasta va scădea uşor faţă de anul precedent. Între timp, cererea de aur din China s-ar putea dubla în mai puţin de zece ani, potrivit lui Albert Cheng, adăugând că "creşterea cererii pentru investiţii pe care o observăm în China reprezintă consecinţa internaţionalizării yuanului."

Volumul de investiţii în aur din anul 2011 ar putea creşte cu 40-50%, concomitent cu o

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, achitat de instanța supremă pentru luare de mită. Decizia este definitivă

Gandul acum 52 minute
Nicolae Bănicioiu a fost achitat, luni, de instanța supremă în procesul care i-a fost intentat pentru luare de mită. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Știre în curs de actualizare

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 16 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump îi cere omologului său israelian Isaac Herzog, în Knesset, să-l graţieze pe Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie

News.ro acum 42 minute
Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuz

Cel puțin 66 de persoane au fost rănite după ciocnirea frontală a două trenuri în Slovacia

Gandul acum 28 minute
Două trenuri s-au ciocnit luni în estul Slovaciei. Accidentul a provocat deraierea unei locomotive și a unui vagon, eveniment în timpul căruia au fost rănite cel puțin 66 de persoane. Nu au fost raportate decese în urma accidentului, care, potrivit

Nicușor Dan: „Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță. Nu este ceva firesc, ci o alegere a societății”

HotNews acum 42 minute
„Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță”, a transmis președintele Nicușor Dan, luni, într-un mesaj adresat participanților la Conferința Ministerială Regională privind eliminarea violenței împotriva copiilor, organizată la

Romgaz a reziliat contractul cu grupul spaniol Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut din cauza întârzierilor lucrărilor

Ziarul Financiar acum o ora
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale, a anunţat rezilierea contractului cu firma spaniolă Duro Felguera pentru finalizarea centralei termoelectrice de la Iernut, judeţul Mureş, invocând nerespectarea

Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an

News.ro acum 35 minute
Ministerul Finanţelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe pieţele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale şi a patra tranzacţie realizatã în 2025. Potrivit MF

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță că se retrage din politică / Ce nume se vehiculează pentru viitorul prim – ministru

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din politică și, prin urmare, nu va mai accepta să fie propus pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Chișinău. De asemenea, Recean renunță și la mandatul de deputat obținu

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 2 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

VIDEO FRF a publicat discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria: „Eu n-am văzut să domini așa și ăștia să nu aibă nicio ocazie!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Federația Română de Fotbal a publicat pe rețelele de socializare discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mircea Lucescu

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

14°
lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

8°/17°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

9°/15°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°