Pe 2 martie 2011 Mihail Gorbaciov a împlinit 80 de ani. Cu câteva zile înainte a făcut o mare serbare la Londra şi unii se întrebau de ce nu la Moscova. Până la urmă, a serbat şi la Moscova, chiar de ziua lui, în compania a circa 300 de prieteni, colegi şi admiratori.
A mărturisit că mai bine se retrăgea undeva departe de văzul lumii pentru a savura un pahar şi a mânca bine, dar prietenii au insistat să serbeze în format mai larg. Asta ca şi pe timpuri, omul vroia una, dar poporul sovietic „îl ruga" să facă altceva...
Apropo, sigur că cea mai frecventă întrebare adresată lui Gorbaciov este cea referitoare la soarta URSS şi anume dacă el ar fi dorit intenţionat s-o distrugă sau aşa a ieşit... Interogarea, cum e şi firesc, nu a lipsit nici cu ocazia împlinirii a 8o de ani a primului şi ultimului preşedinte sovietic.
Mai ales că tot în acest an se împlinesc 20 de ani de la destrămarea imperiului sovietic. Gorbaciov a spus că Uniunea Sovietică ar fi putut exista şi astăzi, invocând ideea că numai Ţările Baltice erau foarte determinate să se desprindă de Moscova, iar celelalte cochetau mai mult sau mai puţin deschis pentru păstrarea URSS într-un nou format (inclusiv Elţîn, afirmă Gorbaciov).
Şi că acest lucru ar fi fost exprimat în rezultatele referendumului din martie 1991. Aici Gorbaciov simplifică lucrurile până la falsificare, pentru că referendumul a fost boicotat nu numai de baltici, dar şi de moldoveni, georgieni şi armeni. Iar boicotarea nu era altceva decât exprimarea unui „nu" categoric semnării unui nou tratat unional, deci împotriva păstrării URSS.
Gorbaciov înţelege nuanţat nostalgia actuală faţă de URSS, spunând că mulţi regretă colapsul acesteia, însă doar mai puţin de 10% doresc realmente refacerea sa.
Ceea ce merită de asemenea menţionat este că părintele Perestroikăi - şi volens nolens al sfârşitului obştesc al patriei