Sindicaliştii vor ieşi în stradă şi mâine. Între orele 13.00 şi 14.30, ei vor picheta din nou sediul Prefecturii Brăila. Peste 250 de persoane sunt aşteptate la pichetare. Membrii CNSRL Frăţia, BNS, CSDR şi Cartel Alfa sunt hotărâţi să nu dea înapoi şi să meargă până la declanşarea grevei.
Filialele judeţene din Brăila ale confederaţiilor sindicale din România, CNSRL Frăţia, BNS, CSDR şi Cartel Alfa vor organiza în comun, pentru a doua oară, pichetarea sediului Prefecturii Brăila, între orele 13.00 şi 14.30.
„Şi de această dată aşteptăm cel puţin 250 de oameni", a declarat Valeriu Partene, preşedintele Uniunii Judeţene CNSRL Frăţia Brăila. Concedierea la liber, stabilirea de către patron a normei de muncă, a programului de muncă, contractele de muncă pe perioadă determinată, posibilitatea modificării salariilor de către patron, anularea contractelor de muncă şi ideea garantării lor printr-o lege specială, se numără printre principalele motive de supărare a sindicaliştilor.
„Ne deranjează scoaterea din Codul Muncii a unor articole referitoare la contractele colective de muncă. Ni se dau nişte promisiuni şi ni se iau nişte certitudini", a declarat Alexandru Gurgu, preşedintele BNS filiala Brăila.
Promisiuni
Potrivit lui Valeriu Partene, preşedintele CNSRL Frăţia Brăila, duminică, la Bucureşti, a avut loc o întâlnire între liderii celor cinci confederaţii sindicale şi unul dintre partidele de la putere, întâlnire la care Marian Sârbu, liderul filialei locale Brăila a partidului, ar fi promis că nu vor fi eliminate contractele de muncă pe perioadă nedeterminată, iar situaţia contractelor coletive de muncă ar urma să rămână neschimbată.
Totuşi, Marian Sârbu nu a vrut să semneze nimic în acest sens şi i-a rugat pe liderii sindicali să meargă pe încredere. „I s-a cerut să voteze pentru moţiunea de cenzură şi nu a vrut. Astăzi (ieri, n.r.)