Biserica sârbă a dus şi duce în estul Serbiei o luptă aprigă de sârbizare a românilor, îmi spune un preot jumătate român - jumătate sârb. Românii nu au unde să se roage în limba maternă, sunt trecuţi în actele de deces cu nume sârbeşti şi "cine se uită după 100 de ani o să vadă aici doar nume curat sârbeşti".

Am plecat din satul Zlotspre oraşul Negotin, să-l întreb pe preotul Bojan Alexandrovič (34 de ani) care e situaţia bisericilor româneşti din Timoc. Au românii unde să se roage în limba pe care o vorbesc acasă?

Din câte ştiam, problema e deosebit de gravă. Situaţia românilor din estul Serbiei a fost recunoscută la cel mai înalt nivel, în raportul 11528 din 2008 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, raport bazat pe vizita la faţa locului a oficialului german Jürgen Hermann. În document scrie negru pe alb că "raportorul cere autorităţilor sârbe să găsească o soluţie practică pentru ca libertatea de religie să devină realitate în estul Serbiei". Mi-era clar că problema e reală. Urma să văd acum cât de gravă e situaţia.

Trec prin Rgotina şi ajung repede în Negotin, dar Bojan nu e la Malainiţa şi mă cheamă în Cladova (Kladovo), oraş aflat lângă Drobeta Turnu Severin, de partea sârbească a Dunării. Preotul a ridicat în 2003, în satul Malainiţa, prima biserică ortodoxă română din ultimii 170 de ani din estul Serbiei. Restul bisericilor sunt sârbeşti, cu slujba în slavonă veche.

(Biserica din Malainiţa)

Ajung pe seară în centrul Cladovei. La românii de aici a venit în 2009 Traian Băsescu, cerându-le să îşi păstreze identitatea şi făcând apel la autorităţile sârbe să le respecte românilor drepturile minoritare.

Îl aştept pe Bojan două ore. Abia are timp să răspundă la telefon. E chemat zilnic să ţină slujbe în toată Serbia de răsărit. Botează, cunună şi face înmormântări. Până de curând a fost singurul preot