Galeria “Unirea” a Asociaţiei Artiştilor Plastici (AAP) Mureş a găzduit sâmbătă, 5 martie, lansarea volumului de poezii “Liniştea în rochie de seară” semnat de Cornelia Jinga-Hetrea. Despre această lansare, care a completat fericit expoziţia colectivă de pictură a doamnelor din AAP Mureş ne-a povestit autoarea cărţii.
Reporter: Cum reuşiţi să îmbinaţi pictura cu poezia?
Cornelia Jinga-Hetrea: Foarte uşor. În timpul anului şcolar, noaptea şi seara, în perioada sărbătorilor scriu, iar în perioada vacanţelor mai mult pictez. Eu sunt cadru didactic şi reuşesc să împletesc armonios aceste vocaţii, prima dintre ele fiind cea de învăţătoare, unde tot sufletul mi-l pun pentru educarea celor mici. Având în vedere că am acest har, împletesc foarte bine literatura cu creativitatea, precum şi cu pictura, pe care o şi predau. Deja elevii mei de clasa a treia lucrează în ulei, dar fac şi poezie. Discutăm foarte mult de poezia mureşenilor, organizăm seri literare în cinstea poeţilor noştri, pe care trebuie să-i cântăm acum când trăiesc, după ce nu mai sunt, degeaba li se aduc atâtea onoruri şi cuvinte frumoase.
Rep.: De ce acest titlu „Liniştea în rochie de seară”?
C.J.H.: Probabil că este tocmai ceea ce-mi lipseşte. Aş avea nevoie de mai multă linişte pentru tot ce fac datorită stresului în care trăim. Este destul de greu să faci cu succes tot ce îţi propui dacă nu ai acea doză suficientă de linişte.
Rep.: Este un cadou doamnelor acest volum de poezii?
C.J.H.: Am ţinut neapărat să fac această lansare la Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş, la acest vernisaj, pentru că aici, acum, ne întâlnim toate doamnele care pictează. Mi-am dorit foarte mult acest lucru în această dimineaţă frumoasă. Mă bucur nespus, mai ales că prezentarea volumului a fost făcută de Valentin Marica, pe care îl stimez foarte mult.
Rep.: Unde-şi găseşte locul un poet î