În puţinele, dar selectele librării în care poţi găsi şi discuri de muzică clasică, am descoperit un album de excepţie: Jordi Savall şi Hespèrion XXI – „Istanbul. Dimitrie Cantemir”. Demersul muzicianului Jordi Savall şi al formaţiei de muzică veche pe care o conduce reprezintă o incitantă punte culturală între Est şi Vest.
Poate am fi fost tentaţi să reacţionăm, specific spaţiului nostru cultural pus sub semnul revanşei, în privinţa actului cultural pe care îl reprezintă acest album. De ce ei şi nu noi? Privind şi ascultând acest CD, dedicat de muzicianul de tip renascentist Jordi Savall creaţiei lui Dimitrie Cantemir, răspunsul vine firesc. În faţa rezultatului sonor şi al realizării grafice, a bogăţiei informaţiilor cuprinse în generosul booklet, orice sentiment de frustrare cum că „alţii" au avut inspiraţia de a readuce în atenţia publicului creaţia lui Cantemir „al nostru" se preface într-unul de admiraţie, de recunoştinţă chiar.
Dedicat tradiţiilor muzicale sefarde şi armene cuprinse în „Cartea Ştiinţelor şi a Muzicii" pe care Cantemir a dedicat-o sultanului Ahmet al III-lea (1703-1730), acest CD recrează un univers sonor elevat, propriu curţii imperiale otomane din secolul al XVII-lea.
Placă turnantă a culturii asiatice şi europene, Istanbulul traversa în acea perioadă cea mai fastă perioadă a sa din punct de vedere cultural. Loc de întâlnire a marilor spirite ale vremii, capitala imperiului otoman avea o muzică a sa, cu care (spre deosebire de cea a marilor centre culturale europene) melomanul european nu a avut şansa de a veni în contact decât fragmentar.
O realitate muzicală fascinantă
Un astfel de fragment este succesiunea de douăzeci şi una de piese desprinse din „Cartea Ştiinţelor şi a Muzicii", care, prin perfecţiunea interpretărilor şi viziunea de ansamblu a descifrării sensului muzical, are darul de a refl
