Analistii estimeaza ca rata anuala a inflatiei a urcat peste nivelul de 7% in luna februarie, dupa ce in ianuarie coborase la 6,99%, potrivit unui sondaj realizat in cadrul Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania.
Rata lunara a inflatiei din februarie 2011 s-a situat, probabil, la 0,5% (estimarile analistilor variaza intre 0,3% si 0,7%), in timp ce rata anuala a fost de 7,3% (estimariile exprimate fiind intre 6,5% si 7,5%), conform ultimului sondaj realizat in randul membrilor Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania.
Pentru finele anului 2011, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza rata anuala a inflatiei la 4,5%, in crestere fata de estimarea de acum o luna, de 4,3%. Estimarile analistilor privind inflatia de la finalul acestui an variaza intre 4% si 5,2%.
Peste un an, adica la finele anului 2012, rata anuala a inflatiei se va plasa la 3,5%, potrivit sondajului AAFBR, iar estimarile analistilor variaza intre 3,1% si 5%.
AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata la inceputul anului 2008, din care fac parte circa 70 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.