Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: PORTRET/ George Furdui: „Handbalul este un sport dur!“

Publicat in Adevarul, marți 8 martie 2011 ·

Elevul de clasa a XII-a practică acest sport de patru ani, iar pe viitor îşi doreşte să studieze la Facultatea de Educaţie Fizică şi să aibă o carieră de antrenor.

Membru la Clubul Liceului cu Program Sportiv, George Vladimir Furdui este jucător extremă stângă în echipa juniori I a unitaţii de învăţământ. La început, tânărul s-a făcut remarcat în fotbal.

„În clasa a V-a am obţinut cu echipa locul doi pe ţară la Memorialul «Gheorghe Olah», atunci eram portar“, ne-a mărturist sportivul.

Treptat, a renunţat la fotbal şi a vrut să încerce altceva. În clasa a VIII-a a ales hadbalul şi lucrează de atunci sub îndrumarea antrenorului Petru Brânduşe. Tatăl băiatului, sportiv de performanţă, este cel care l-a orientat către sport.

Sportul, sursă de sănătate

„M-a sprijinit şi când jucam fotbal, dar şi-a dorit mult mai mult ca eu să fac handbal“, a completat George. Încă din primul an de liceu a intrat în echipa de juniori doi a şcolii împreună cu care a luat parte la numeroase competiţii sportive. „Am participat la Turneul Semifinal de la Constanţa. De aici ne-am calificat mai departe la Turneul Final, unde am ocupat locul şase. Această experienţă m-a ambiţionat să continui“, ne-a mărturisit tânărul.

Împreună cu echipa a mai participat la turnee semifinale, ultimul fiind anul trecut la Reşiţa. „Pentru că sunt în ultimul an de juniorat îmi doresc să ajung cu echipa cât mai departe. Vreau să rămân cu o amintire plăcută“, ne-a spus liceanul. Sportivul crede că handbalul este un sport foarte dur, în care personalitatea contează foarte mult.

„Este un sport de echipă care te formează şi te ajută să interacţionezi cu cei din jurul tău. Chiar dacă antrenamentele şi cantonamentele sunt destul de dure, îţi dau o condiţie fizică foarte bună. Trebuie să ştii să te controlezi foarte bine. Să ştii să asculţi de a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 30 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 56 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 31 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 35 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°