După Polul Nord şi Antarctica, maratonistul Andrei Roşu şi-a înscris în palmares o nouă cursă în condiţii extreme, în deşertul african. De data aceasta, Andrei Roşu n-a mai concurat singur, ci a făcut parte din echipa de cinci oameni care a reprezentat România în Maratonul Saharei.
„A fost cel mai greu maraton din viaţa mea", scrie pe blogul său Andrei Roşu, sportivul de 34 de ani care are deja în palmares curse la Polul Nord, Antarctica, Australia, Europa şi America de Sud. „Prefer să alerg la -40 decât la 40 de grade."
Nu i-a fost uşor să se adapteze condiţiilor - căldură extremă, furtuni de nisip - cu atât mai mult cu cât nu s-a putut antrena în România într-un mediu asemănător. La plecarea din ţară, pe 24 februarie, temperatura abia depăşea zero grade Celsius. Două zile mai târziu, la ora locală 5.00, echipa românească ateriza pe aeroportul militar din Tindouf, Algeria.
Cei cinci au ajuns să facă echipă la invitaţia lui Andrei Roşu, care a anunţat pe blog, în octombrie anul trecut, că‑şi caută parteneri de maraton în Sahara. I-au răspuns Mihaela Bafani, care-i este şi colegă de serviciu, Diana Ionescu, care lucrează pentru una dintre companiile care-l sponsorizează, Letiţia Exner, prietenă cu Diana, şi Emanuil Rednic, voluntar la Hospice Casa Speranţei, organizaţie pe care Andrei o susţine.
Traseu prin tabere de refugiaţi
Toţi au luat startul, pe 28 februarie, în maratonul care trece prin trei tabere de refugiaţi, organizat pentru a atrage atenţia asupra dramei populaţiei Saharawi, ce trăieşte de 35 de ani în astfel de tabere. După kilometrul 15 al cursei, echipa s-a împărţit în două, pentru că la „categoria feminin erau destul de puţine participante şi aveam şansa unei clasări bune", povesteşte Andrei.
Cea mai frumoasă, dar şi cea mai grea parte a traseului a fost traversarea dunelor. „Partea mai pu