Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O asociaţie acuză un masacru al câinilor. Peste 20 de câini sunt daţi dispăruţi.

Publicat in Adevarul, marți 8 martie 2011 ·

Zeci de patrupede s-ar fi pierdut pe drumul spre Arad, după ce au fost ridicate pentru a fi duse la adăpost. Localnicii din Ineu caută acum urme care să ducă la un posibil mormânt al câinilor ridicaţi de pe străzile oraşului, daţi dispăruţi.

Scenariu de groază în oraşul Ineu, acolo unde Gospodărirea Comunală (GCA) a fost chemată să ridice 30 de câini care „bântuiau” străzile oraşului, pentru a fi duşi la adăpostul din Arad. Ca în filme, după ce au fost ridicaţi de pe străzi, patrula GCA ar fi făcut o haltă la ieşirea din oraş, într-o bază militară dezafectată, acolo unde ar fi avut loc masacrul.

„Am fost contactaţi de oamenii din Ineu în legătură cu dispariţia mai multor câini, după ce angajaţii Gospodăriei Comunale au plecat din Ineu cu 30 de câini şi au ajuns doar cu doi la adăpost. Nu e prima oară când primim astfel de sesizări din partea oamenilor. Cert este că eutanasierea trebuie aplicată atunci când e vorba de o boală incurabilă a animalului, dar cine stabileşte asta?”, a declarat Claudiu Iosim, preşedintele Animed Arad.

Câini dispăruţi

Localnicii din Ineu care au avut nenorocul ca hingherii să le salte patrupedele au venit până în Arad, pentru a-şi lua acasă câinii. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât niciunul dintre aceştia nu era în adăpostul de pe Bodrogului. Cornelia Neamţ, de 52 de ani, proprietara unuia dintre câinii ridicaţi de hingheri, care a făcut sesizarea, nu şi-a mai văzut animalul de o săptămână. „În urmă cu o săptămână, a venit de la Arad o echipă de trei oameni pentru a ridica patrupedele de pe străzi. Eu am încercat să-mi ascund câinele pentru a nu fi luat pe sus, dar fără rezultat. Nu au ţinut cont nici de faptul că acesta purta zgardă şi era uşor de identificat. Am fost şi la adăpost şi nici urmă de el”, a spus femeia.

Reprezentanţii GCA dezmint acuzaţiile aduse de Animed şi de proprietarii păgubiţi. „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 15 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°