Noul Cod al Muncii a generat dezbateri intense in ultimele saptamani, principala preocupare a contestarilor fiind aceea de a demonstra ca salariatul roman va ajunge inevitabil “sclav pe plantatie”, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
Cu alte cuvinte, daca ar fi sa ne luam dupa ce spun cei care combat acest Cod, angajatorul abia asteapta flexibilizarea pietei muncii pentru a “flexibiliza” si el programul angajatului, in sensul de a il forta sa lucreze 12-15 ore pe zi fara sa ii plateasca orele suplimentare si fara sa ii dea concediu.
Cu foarte putine exceptii, dezbaterile organizate pe marginea acestui subiect se concentreaza pe ideea ca angajatul va avea de suferit daca angajatorului i se da mai multa libertate de miscare, abordare care pune automat angajatorul la zid, transformandu-l inevitabil intr-un personaj negativ.
Pana la un anumit nivel, acest tip de reactie este de inteles din moment ce rolul sindicatelor este acela de a ii apara pe angajati, insa transformarea angajatorilor intr-un fel de “bau-bau” nu cred ca ajuta pe nimeni.
Tot in aceeasi nota, grija multora este ca nu cumva salariatii sa fie fortati sa lucreze mai mult. Mai putin este ok – iar in acest sens se fac comparatii cu nemtii si francezii, desi aceste tari sunt cu 50 de ani inaintea noastra -, dar in nicun caz mai mult. Or, daca Romania se afla cu 50 de ani in urma nemtilor, nu ar trebui sa ne comparam cu situatia lor de acum, ci cu cea din anii 50-60, atunci cand ei lucrau 8 ore pe zi, sase zile pe saptamana.
Nici in ceea ce priveste contractele pe termen determinat, dezbaterile nu sunt mai constructive. Se sustine ca firmele vor evita angajarile pe termen nedeterminat din moment ce au alternativa contractelor pe termen determinat, iar o eventuala crestere a ponderii celor care lucreaza cu acest din urma tip de contract este prezentata dr
