Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recursul Craiovei a fost respins! Găman şi Bărboianu, liberi de contract! VEZI ce se va întâmpla cu cei doi din vară!

Publicat in Pro Sport, marți 8 martie 2011 · ·

UPDATE13:05 Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fostdeclaraţi azi liberi de contract, după ce recursul UniversităţiiCraiova a fost respins ca neîntemeiat.

Astfel, cei doi pot semna cu orice grupare. Dinamo ar puteafinaliza negocierile cu Ştefan Bărboianu, care ar urma să fieprezentat până la meciul cu Rapid.

Avocaţii foştilor fundaşi de la Ştiinţa au contestat contractelevalabile începând cu luna iunie, demers care nu a fost încununat cusucces.

Astfel, din iulie cei doi jucători trebuie să se prezinte dinnou la antrenamentele Universităţii Craiova.

"Noi am făcut recurs pentru a se constata încetarearaporturilor contractuale rezultate din contractele jucătorilorcare încep să-şi producă efectul începând cu 1 iulie 2011. A fostrespins acum, dar noi vom ataca aceste contracte ca acţiuneseparată la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor pentru că suntlovite de nulitate", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, avocatul celor doijucători, Dragoş Baltă-Otto.

Avocatul a precizat însă că Bărboianu şi Găman pot semna acum cuorice echipă. "S-a primit soluţia din partea Comisiei deRecurs aşa că ei pot să semneze cu orice echipă în momentul defaţă", a adăugat Dragoş Baltă-Otto.

Astăzi este programată ultima înfăţişare în faţa comisiilor cetrebuie să decidă dacă Ştefan Bărboianu şi Valerică Găman vordeveni sau nu jucători liberi. În culisele LPF se discută tot maides că pronosticul va fi unul bun pentru fotbalişti, adică vor fideclaraţi liberi de contract.

Există, deci, premisa clară că cei doi să fie declaraţi liberide contract, după care să poată negocia cu echipele interesate deserviciile lor. Teoria se bazează pe un lucru cert. AvocaţiiCraiovei nu au mai adus la ultimele înfăţişări niciun alt act princare să probeze versiunea lor. De aceea, membrii comisiei nu voravea de ales altă variantă legală decât să respingă apelulUniversităţii

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°