Autorităţile din Milano au iniţiat un plan care prevede acordarea sumei de 15.000 de euro famililor de romi care acceptă repatrierea în România, în cadrul măsurilor pentru închiderea taberei de romi din Triboniano.
Ion, în vârstă de 36 de ani, locuieşte împreună cu familia sa de zece ani în Italia, pe un câmp pe strada Triboniano. Are doi copii, Maria de 7 ani care merge la şcoală şi Petre de cinci ani care este înscris la azil, scrie ziarul "La Repubblica".
Soţia sa nu are loc de muncă, iar el, zidar, nu a mai găsit de câţiva ani o slujbă. Este printer primii ţigani români care încă de acum două săptămâni a cerut ajutorul autorităţilor să se întoarcă acasă.
Famlilia lui Ion a primit 1.500 de euro pentru că a acceptat repatrierea în ţară. Însă există alte 40 de familii formate din 150 -200 de persoane au acceptat deja să participe la proiectul gestionat de organizaţia neguvernamentală AVSI.
Proiectul este finanţat din fondul în valoare de 13 milioane de euro oferit de Ministerul italian de Interne pentru gestionarea problemei romilor din Italia.
"Cu 10.000 - 15.000 de euro de familie, le oferim o alternativă validă acestor persoane", explică Alberto Piatti, secretarul general al organizaţiei AVSI.
"Familiile care acceptă participarea la acest proiect vor primi 1.500 de euro pentru drumul spre România, o indemnizaţie de 200 de euro pe lună pentru un an sau doi, o subvenţie pentru inserţia profesională în România şi un fond pentru construirea sau restaurarea locuinţei în România", precizează Piatti.