O politică de consolidare a terenurilor, un sistem de irigaţii şi, în mod deosebit, o industrie alimentară modernă care să valorifice producţia agricolă, animală sau vegetală. Acestea sunt elementele care ar permite României să valorifice potenţialul agricol astfel încât să devenim un mare exportator de alimente, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, astăzi, la Forumul Economic Consiliul de Cooperare al Golfului-România, organizat de Forum Invest. Sursa: ARHIVA EVZ
Şeful statului a precizat ca domeniul agriculturii este foarte important, pe fondul unei viitoare crize a alimentelor.
Valorificarea potenţialului agricol al României ne-ar permite să devenim mari exportatori de alimente, dar trebuie o politică de consolidare a terenurilor, sistem de irigaţii şi în mod deosebit o industrie alimentară modernă care să valorifice producţia agricolă, animală sau vegetală, a declarat preşedintele României.
"Putem privi cu semne de întrebare şi îngrijorare la ce se întâmplă acum pe piaţa mondială a alimentelor. Astăzi, nu trebuie să neglijăm, - cum au neglijat politicienii, bancherii, oamenii de afaceri avertismentele crizei financiare -, semnalele pentru o eventuală criză a alimentelor", a precizat oficialul.
Avem potenţial cu terenul ecologic
În opinia sa, România este una dintre ţările cu un excepţional potenţial agricol care poate fi un motor regional al diminuării efectelor unei posibile crize alimentare.
"Trebuie să cultivăm pământul. România are 4 milioane hectare de teren ecologic, a doua suprafaţă de teren ecologic din Uniunea Europeană după Franţa, care are 4,5 milioane hectare, pe care se pot cultiva plante şi creşte animale", a exemplificat Traian Băsescu.
Mai mult, el a spus că, de fapt, în România există potenţial de investiţii eficiente în orice domeniu, deoarece decalaju