Oficialii echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea îi caută un înlocuitor antrenoarei Anja Andersen, demisă , luni , din funcție. Pe lista oltenilor se află un singur nume, cel al lui Radu Voina. Oficialii echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea îi caută un înlocuitor antrenoarei Anja Andersen, demisă , luni , din funcție. Pe lista oltenilor se află un singur nume, cel al lui Radu Voina.
Actualul "principal" la naționalei României s-a întâlnit cu reprezentanții grupării din Râmnicu Vâlcea, părțile ajungând, se pare, la un numitor comun. Voina, care se va ocupa pe mai departe și de prima reprezentativă, va sta pe banca tehnică la meciul de joi, din campionat, cu Jolidon Cluj. Un cuvânt greu de spus în alegerea antrenorului au avut jucătoarele, majoritatea dintre ele votând pentru Radu Voina.
Tehnicianul a mai ocupat această funcție la Oltchim în perioada ianuarie 2009-iunie 2010, timp în care trupa din Vâlcea a jucat o finală de Liga Campionilor. Cu echipa națională a României, Voina a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de de anul trecut din Danemarca.
UPDATE ora 13.30: Antrenorul Radu Voina a acceptat, marți, să preia Oltchimul până la finalul sezonului. Tehnicianul va conduce primul antrenament al echipei, programat de la ora 18.00.