Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a influenţat amicul sau adversarul politic?!

Publicat in Cotidianul, marți 8 martie 2011 ·

Vicepreşedintele PSD Ion Toma a fost sancţionat de conducerea organizaţiei Olt pentru că ar fi încercat să îl convingă pe senatorul PDL Mihai Niţă să nu se înscrie în PSD, au declarat, marţi, pentru Mediafax, surse social-democrate.

Sursele citate au precizat că motivul real al sancţionării lui Toma a fost faptul că ar fi încercat să îl convingă pe senatorul PDL de Olt, Mihai Niţă, că nu are rost să se înscrie în PSD.

Aceleaşi surse au arătat că Niţă ar fi înregistrat convorbirea în care Toma îi spunea că nu este oportun să vină în PSD şi i-ar fi arătat-o preşedintelui PSD, Victor Ponta.

Motivul oficial invocat de conducerea PSD Olt în sancţionarea lui Toma este că nu şi-ar fi plătit cotizaţia şi nu s-ar fi implicat în activitatea filialei.

Conform Statutului PSD, Toma, ca vicepreşedinte, nu poate fi sancţionat cu excluderea fără avizul Biroului Permanent şi al Congresului, care l-a ales în funcţie.

BPJ Olt a decis să îl suspende pe Toma din partid pentru un an şi, totodată, să îi retragă sprijinul politic pentru mandatul de senator.

Toma a precizat că nu a fost convocat la şedinţa în care s-a decis sancţionarea sa şi nici nu i s-a comunicat decizia.

"Eu sunt un soldat disciplinat. Îmi voi apăra cauza la Biroul Permanent de miercuri. Din punctul meu de vedere, organizaţia nu îmi poate retrage sprijinul politic pentru mandatul de senator, că nu există prevedere în Statut pentru asta. În al doilea rând, eu sunt vicepreşedinte ales de Congres, iar în Statut se precizează că excluderea mea se poate realiza doar de forul care m-a ales în această funcţie", a declarat Toma.

Pe de altă parte, sursele citate au mai arătat că situaţia lui Toma va fi discutată în Biroul Permanent Naţional al PSD de miercuri, mai mulţi lideri ai partidului apreciind că BPN va confirma decizia luată de organizaţia de Olt.

PSD Olt se confruntă cu o

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum o ora
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Incident la o fermă de animale din judeţul Argeş: Cinci bărbaţi au ajuns la spital şi peste 50 de oi au murit, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor

News.ro acum 52 minute
Cinci bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. ”La data de 15 iunie a.c., în jurul

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Kevin Campbell, fostul fotbalist al lui Arsenal, a murit după o scurtă boală. Avea 54 de ani

Mediafax acum 15 minute
Fostul atacant al lui Arsenal şi Everton a murit la vârsta de 54 de ani. Confirmarea vine de la clubul Gunners: „Suntem devastaţi să aflăm că fostul nostru atacant Kevin a decedat după o scurtă boală. A fost adorat de toţi cei din echipă. Suntem cu

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 35 minute
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Comercianții, obligați să accepte plata cu cardul. Iată câți bani puteți „scoate” la POS în magazine

Ziua Constanta acum 4 ore
Legea 406/2023 care reglementează cardurile bancare și plata cu cardul la comercianți, conținând prevederi și pentru avansuri cash din magazine, intră în vigoare duminică, 16 iunie, conform Adevărul. „Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum o ora
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

Vremea

București
acum

26°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°