Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nud

Publicat in Adevarul, marți 8 martie 2011 ·

Eterna temă a corpului feminin gol serveşte unei variate serii de viziuni artistice semnate de trei pictori basarabeni. ELITE ART Club UNESCO i-a invitat pe artiştii contemporani Vitalie Butescu, Ştefan Coman şi Vasile Sitari să-şi exprime propria viziune asupra „eternului feminin“.

Rezultatul poate fi văzut la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, din strada Academiei, devenite de ceva vreme spaţiu expoziţional ELITE. „Expoziţia de grup «Culorile Feminităţii» reuneşte o serie de nuduri, reprezentări feminine şi naturi statice, al căror numitor comun este «filtrul impresionist» aplicat actului lor de geneză", explică curatorul Mihai Plămădeală.

Trei de peste Prut

Ceea ce-i uneşte în primul rând pe cei trei artişti expozanţi, până la eventuale influenţe clasice sau mai moderne, este provenienţa lor din aşa-zisa Moldovă de peste Prut. Într-adevăr, toţi trei sunt artişti originari din Basarabia, care au reuşit să treacă Prutul, dar în sens invers. Vitalie Butescu, promovat de altfel intens de Elite în ultimii ani, s-a născut în 1972 în localitatea basarabeană Ştefan Vodă, dar a absolvit, în 1997, Academia de Arte „Ioan Andreescu" din Cluj-Napoca. Ştefan Coman este născut în 1964 în satul Haragîş, raionul Cantemir, din Republica Moldova şi este absolvent, în 1989, al Colegiului de Arte Plastice „Repin" din Chişinău. La rândul său, cel mai tânăr dintre expozanţi, Vasile Sitari, s-a născut în 1972 în raionul moldovean Briceni şi şi-a făcut studiile la Chişinău.

Cea mai mare parte a lucrărilor din această expoziţie - uleiuri pe pânză, dar şi câteva sculpturi aparţinând lui Vasile Sitari - sunt, într-adevăr, nuduri, mai mult sau mai puţin „în dulcele stil clasic", în care a excelat, la noi, Pallady. Îndrăznelile compoziţionale nu lipsesc totuşi, şi tocmai acestea reprezintă individualitatea fiecăruia dintre artişti. Celelalte lucrări

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 11 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°