Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: Sper ca investitorii din Golf să considere că România merită vizitată

Publicat in Capital, marți 8 martie 2011 ·

Am convingerea că bunele noatre relații vor cunoaște o nouă colaborare benefică, a declarat Elena Udrea în cadrul Summitului Golfului, care a avut loc astăzi.

Trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea sudului litoralului românesc, stațiunilor balneo, infrastructură hotelieră, agricultură și stațiuni de schi, a mai spus Udrea.

"Unul dintre cele mai importante proiecte care ar putea fi finanțate de către investitorii din Golf sunt stațiunile de schi din zona Retezat, de asemenea celebra strațiune Terra de pe litoralul românesc. Cât despre zona de balneo sunt foarte multe proiecte în care investitorii din Golf își pot plasa banii", a declarat pentru Capital ministrul Turismului și Dezvoltării Regionale.

Programul de dezvoltare in perioada 2009-2013 prevede dezvoltarea rapidă a infrastructurii. "Din punctul meu de vedere acest important domeniu al infrastructurii este așteptat să se dezvolte rapid și avem nevoie de implicarea investitorilor din Golf", a completat ministrul.

Elena Udrea a spus că își pune mari speranțe în noua lege a parteneriatului public-privat. "Experiența românilor în sectorul construcțiilor și a investitorilor din Golf în turism poate duce la o cooperare fructuoasă", a adăugat aceasta.

"Ca turist, pot spune ca zona Golfului merită vizitată, și sper ca investitorii din Golf să considere că și România merită vizitată", a încheiat ministrul.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 51 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°