Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Postul Paştelui cu legume şi fructe „straniere”: ridichii din Ungaria şi roşii din Italia

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 ·

Deşi nu au acelaşi gust ca cele autohtone, devenii care vor să evite alimentele „de dulce” sunt nevoiţi să cumpere fructe şi legume de import.

Roşiile şi castraveţii din Italia, ridichiile din Ungaria şi usturoiul din Spania. Aceasta este oferta comercianţilor deveni pentru gospodinele care vor să respecte tradiţia creştină şi să nu mănânce “de dulce” în Postul Paştelui.

“Chiar dacă am intrat în Post, vânzările nu cresc, ci doar preţurile, că majoritatea produselor sunt de import. De unde să iau roşii româneşti în perioada asta?”, a precizat Liliana Suciu, o comerciantă din piaţa Devei. Carol, un coleg de breaslă, are pe tarabă un adevărat ghiveci. Bărbatul a pus alături de legăturile de ridichi aduse din Ungaria pe cele de ceapă verde, de data aceasta româneşti. Lista comercianţilor este completată de căpşunile venite din Turcia, foarte bune ca aspect, însă mai puţin dulci comparativ cu cele autohtone.

Verdeţurile, cele mai cautate

Cum preţurile sunt şi ele tot “de import”, singurele produse care au o căutare mai mare în aceste zile sunt cele pentru care nu trebuie să scoţi din buzunar decât câţiva lei, gen spanac şi salată.

Marinela Văcean, cumpărător, spune că nu este deloc de acord cu alimentele “din plastic”, însă tot ce reuşeşti să găseşti “made in România” se rezumă la legăturile de ceapă verde, morcovi şi mere.

“Trebuie să mâncăm româneşte, nu italieneşte sau turceşte. Eu am noroc că stau la casă şi pot să-mi păstrez singură în pivniţă fructe şi legume de-ale noastre”, a adăugat femeia de 45 de ani.

Specialiştii recomandă în această perioadă consumul de citrice. Rodica Avram, nutriţionist, precizează că din punct de vedere al aportului de calorii nu există nicio diferenţă între fuctele şi legumele de import şi cele româneşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 32 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 10 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°