Nicoleta Rujan are vârsta de 39 de ani şi este una dintre victimele violenţei în familie. În toamna anului trecut a plecat de acasă împreună cu cei trei copii din cauza tratamentului violent la care erau supuşi de către soţ.
Nicoleta Rujan locuieşte în Centrul pentru victimele violenţei domestice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj împreună cu cei trei copii: o fată şi un băiat de 14 ani, gemeni, şi un băieţel în vârstă de patru ani . Este internată din toamna anului trecut şi trebuie să plece în curând, pentru că a depăşit termenul prevăzut de lege. Singurul loc unde poată să meargă este o casă rămasă după moartea mamei sale, însă locuinţa este dărăpănată. Nu poate introduce acţiunea de divorţ, pentru că nu are unde să locuiască şi se teme ca instanţa de judecată să nu-i ia copiii. Casa părintească se află în comuna Bengeşti Ciocadia, într-o zonă foarte frumoasă, pe un deal de unde panorama este minunată. Aici se ajunge însă foarte greu, pe un drum plin de zăpadă. Casa nu mai este locuită de opt ani, de când a mama Nicoletei Rujan a decedat. Locuinţa este părăginită şi nu mai are nici măcar gard. Zidurile sunt crăpate, iar acoperişul este deteriorat. Tavanul dintr-o cameră s-a prăbuşit, iar prin spărtura creată se poate vedea cerul.
Nu are bani pentru repararea casei
Nicoleta vrea să repare casa şi să trăiască aici împreună cu cei trei copii: „Trebuie făcute foarte multe reparaţi, iar pentru asta e nevoie de mulţi bani. Din calculele pe care le-am făcut suma se ridică la 10.000 de lei. Din păcate, nu avem aceşti bani şi fac un apel către oricine poate să ne ajute. Sunt o mamă care încearcă să-şi crească cei trei copii în condiţii normale. Am plecat în momentul în care copiii mei, mai ales fiica mea nu mai era în siguranţa. Fata mi-a povestit că într-o seară, când era singură cu el, cel care-i este